Sarcina extrauterină este cauzată, de cele mai multe ori, de infecțiile pelviene

11688
În mod normal, imediat după fertilizare, oul începe călătoria spre uter,
unde se implantează. În unele cazuri, însă, oul fecundat se stabilește
în afara uterului, determinând astfel dezvoltarea unei sarcini extrauterine.

Sarcinile extrauterine sunt destul de rare, așa cum ne-a spus medicul primar ginecolog Emilian Epure. "Sarcinile extrauterine apar, cel mai adesea, pe fondul unui teren infla-matoriu pelvian, când oul, în loc să migreze spre uter, rămâne în trompă. Cum trompa nu are elasticitatea uterului, se rupe, provocând astfel o he-moragie internă. O altă cauză a dezvoltării unei sarcini extrauterine este sarcina abdominală, când oul pleacă din trompă și se fixează de intestine, unde evoluează. Sunt destul de rare astfel de cazuri", a declarat pentru "Cuget Liber" Emilian Epure.
O sarcină extrauterină poate să evolueze până la 16 – 18 săptămâni, în funcție de elasticitatea fiecărei trompe, însă nici una nu va ajunge la termen.
Pericolul apare atunci când se produce hemoragia internă și, dacă nu se iau măsurile de urgență, femeia poate să-și piardă viața.

Prevenție
Pentru a se preveni o sarcină extrauterină, precizează medicul primar ginecolog, este bine ca femeile să-și trateze infecțiile inflamatorii.
"Meritul medicului este să descopere sarcina extrauterină înainte de a se rupe trompa", spune Emilian Epure. Controlul periodic și efectua-rea unui test Papanicolau îți pot salva viața. În urma unui astfel de test, se depistează și prezența unor paraziți sau microbi în organism. "Dacă VSH -ul este crescut, este clar că organismul se luptă cu o infecție" - ne dezvăluie ginecologul.

Simptome
Cum îți dai seama că ai o sarcină extrauterină care s-a rupt? În primul rând simți o durere "ca un fulger din senin", exact așa este trecută în literatura de specialitate. Femeia este șocată, fața ei are o paloare intensă, abdomenul este destins și foarte sensibil. "Dacă e conștientă și putem comunica cu ea, e foarte bine", spune medicul. O femeie cu o sarcină extrauterină spune că a simțit într-o parte sau alta a pelvisului o durere acută, apoi a leșinat. Un alt semn caracteristic pentru o extrauterină este sângerarea. Este vorba de un sânge închis la culoare.

Metode de investigare
Testul de sarcină este foarte important pentru depistarea unei sarcini extrauterine. Ecografiile, puncțiile în Douglas, puncțiile în fosa iliacă sunt alte metode de investigare.
Dacă este depistată la timp, extirparea unei sarcini extrauterine nu presupune nici un risc. "E printre primele operații pe care le învață un medic ginecolog", spune Emilian Epure.
Inițial, medicii își dau cu presupusul despre existența unei astfel de sarcini, până când ea devine vizibilă la ecograf.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.2353 secunde