Practică în ortopedie, pentru studenții din toată țara

161
1
Practică în ortopedie, pentru studenții din toată țara - practicaortopedie-1438271207.jpg

Articole de la același autor

150 de studenți la Medicină au ocazia să participe la un stagiu de practică în ortopedie, organizat la Spitalul de Urgență Elias din București, sub îndrumarea coordonatorului de program, doctor Nae Gheorghiu. 


Programul este co-finanțat din fonduri europene și costă 375.000 de euro. Menirea acestui proiect este de a familiariza studenții cu practica medicală. Aceștia vor relaționa direct cu pacienții, vor lua parte la stabilirea diagnosticului și a atitudinii terapeutice și vor participa activ la aplicarea unor metode de tratament. De asemenea, studenții participanți vor fi consiliați în vederea alegerii unei specializări care să li se potrivească și pe care să o practice cu profesionalism. 


Până la acest moment, s-au înscris și au fost validați 120 de studenți din toată țara. Cei acceptați în program vor primi subvenții de 900 de lei fiecare, iar primii 15 dintre ei, 2.000 de lei, acordați în urma unui examen.




Comentează știrea

oana
30 iulie 2015
oportunitate

Start bani acum! Avem nevoie urgent de colaboratori seriosi care isi doresc castiguri suplimentare in timpul liber, cu un sistem de lucru part-time. Oferim si contract de comision. De asemenea, asiguram si instruire gratuita. Pentru mai multe detalii, trimiteti o cerere la adresa de email: [email protected]

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5018 secunde