Pintenii calcaneeni apar din cauza vârstei sau a obezității

354
Pintenii calcaneeni apar din cauza vârstei sau a obezității - pinteni2-1642792347.jpg

Articole de la același autor

Pintenii calcaneeni reprezintă proeminențe osoase care se dezvoltă pe calcaneu, adică pe osul călcâiului. Știați că există diverse exerciții pentru tratarea pintenilor calcaneeni, în afară de tratamentele terapeutice recomandate de medici? Din păcate, ei pot cauza durere atunci când pacientul merge sau se implică în alte activități fizice. Durerea ascuțită este localizată în regiunea călcâiului și este mai intensă dimineața. Apoi, senzația de durere dispare atunci când pacientul se odihnește, dar revine când acesta începe din nou să își solicite picioarele.

Partea proastă este că pintenii calcaneeni pot limita dorsiflexia gleznei. Vestea bună este că există o serie de exerciții de întindere care vă pot ajuta să ameliorați durerea produsă de pintenii calcaneeni, precum și să accelerați vindecarea.

Conform cercetărilor din domeniul fizioterapiei și al podologiei, una din patru persoane va dezvolta pinteni calcaneeni la un moment dat. Principalul factor de risc este vârsta, ce poate avea un impact semnificativ, dar nu este singurul factor important. Oamenii obezi care petrec multe ore stând în picioare sunt mai susceptibili apariției pintenilor calcaneeeni. Uneori, însă, antrenamentele intense pot cauza această problemă, dar și forma piciorului constituie un factor de risc. De exemplu, dacă tendonul lui Ahile prezintă o flexibilitate scăzută, șansele de formare a pintenilor sunt ridicate. La fel se întâmplă și în cazul încălțămintei inadecvate, al pantofilor cu tălpi subțiri sau tocuri înalte, care pot cauza pinteni. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5031 secunde