De la începutul anului,

Peste 500 de constănțeni au încercat să se lase de fumat cu ajutorul medicilor

634
Peste 500 de constănțeni au încercat să se lase de fumat cu ajutorul medicilor - 4e8f4e419dfcea0432b4e78db83b22a8.jpg
Fumatul este un factor de risc pentru mai multe afecțiuni grave. Cu toate acestea, fumătorii renunță cu greu la viciu. Medicii spun că aproximativ 40% dintre constănțenii care au cerut sprijin, în cadrul programului național de renunțare la fumat, și-au dus la bun sfârșit intenția.

În fiecare a treia joi din luna noiembrie se celebrează Ziua Națională fără Tutun, zi dedicată încurajării renunțării la fumat. În acest scop, specialiștii Spitalului de Pneumoftiziologie Palazu Mare au organizat o conferință de presă pentru a atrage atenția asupra efectelor pe care le poate avea fumatul asupra organismului uman.

Un cancer pulmonar, diagnosticat la fiecare trei zile
Dr. Elena Danteș, director medical al spitalului, a arătat că fumatul reprezintă un factor de risc pentru mai multe afecțiuni, precum cancerul pulmonar, afecțiunile cardio-vasculare și bronhopneumopatia cronică obstructivă (BPOC).
Această afecțiune este, în fapt, o combinație între două boli (bronșita cronică și emfizemul) și determină îngustarea bronșitelor și îngreunarea respirației. "Bronhopneumopatia cronică obstructivă este singura afecțiune a cărei mor-talitate este în creștere. În prezent, la nivelul țării, există peste un milion de bolnavi de BPOC. În acest ritm, până în 2020, România va ocupa locul trei în lume la mortalitatea cauzată de BPOC", a atras atenția specialistul.
În ceea ce privește cancerul pulmonar, specialiștii spun că o astfel de neoplazie este diagnos-ticată, la Constanța, o dată la trei zile.

Terapie pentru a rezista tentației de a fuma
Pentru a veni în sprijinul fumătorilor interesați să renunțe la viciu, Ministerul Sănătății derulează, de doi ani, în 36 de județe, printre care și Constanța, programul național "Stop fumatului!".
Medicii spun că, de la începutul lui 2009 și până în prezent, 500 de constănțeni s-au prezentat la cabinetele medicale de la Spitalul de Pneumoftiziologie Palazu Mare și de la Dispensarul TBC și au primit tratament pentru a renunța la fumat. Terapia constă, după cum ne-a explicat dr. Elena Danteș, în administrarea de sub-stituenți de nicotină, precum plasturi și gumă de mestecat, dar și de antidepresive pentru a reduce nevoia pentru țigări. "Această metodă ușurează suferința fumă-torilor, sevrajul. Abstinența este astfel mai ușor de suportat", a spus medicul pneumoftiziolog. Nicio terapie nu are succes dacă nu este însoțită și de o doză "consistentă" de voință din partea fumătorului.
Dr. Elena Danteș a arătat că, din totalul constănțenilor care au apelat la sprijinul medicilor, în procent de aproximativ 40% au reușit să renunțe la viciu.
Împătimiții de fumat sunt, de asemenea, consiliați de un psiholog și li se expun conse-cințele pe care le poate avea viciul. Dacă în cazul adulților enumerarea afecțiunilor cărora le deschide calea fumatul are efect, cu tinerii se impune o altă abordare. "Tinerii nu cred că se vor îmbolnăvi și nu are efect dacă le spunem de o boală pe care o vor avea peste 20 de ani. Așa că recurgem la alte argumente precum înfățișarea, mirosul urât, la fete eleganța gestului sau infertilitatea", a mai arătat specialistul.
Medicii spun că tot mai mulți minori fumează, încă de la vârsta de 12 sau 13 ani, iar faptul că impunerea legală de a nu se mai fuma în instituții și locuri publice nu este respectată, constituie o problemă. "Se fumează în școli, fumează elevii, dar și profesorii. Mulți pacienți ne spun că se fumează lângă ei, lucru care nu îi ajută", a adăugat dr. Elena Danteș.
Imaginile afișate pe pachetele de țigări nu au avut efectul scontat. "Pentru unii fumători au dat rezultate, dar alții au găsit metode să acopere pachetele. Creșterea prețului la țigări este mai eficientă în a-i determina pe fumători să renunțe la viciu", este de părere dr. Mihaela Cocu, reprezentat al Direcției de Sănătate Publică Constanța.

O nouă campanie pentru a renunța la fumat
Ieri, conducerea Institutului de Pneumologie "Marius Nasta" a lansat campania națională de combatere a consumului de tutun "Renunță la fumat o zi. Încă o zi!". Campania se va desfășura până la data de 24 martie 2010, în București, Cluj, Constanța și Iași. Obiectivele ei sunt informarea publicului cu privire la efectele nocive ale consumului de tutun asupra sănătății, informarea publicului cu privire la beneficiile renunțării la fumat, în scopul convingerii fumătorilor să aban-doneze acest viciu. "Prin intermediul campaniei, ne dorim, metaforic vorbind, eliminarea tuturor colțurilor fumătorilor din România", a declarat dr. Adrian Mocanu, managerul Institutului Național de Pneumologie.
Constănțenii care doresc să renunțe la fumat, indiferent că sunt asigurați sau nu, se pot adresa dr. Eniko Vera Pall, de la Spitalul de Pneumoftiziologie Palazu Mare, programările se fac la numărul de telefon 0241/486.300. De aseme-nea, se mai fac programări și la Dispensarul TBC, la dr. Geta Voicu, numărul de telefon 0241/653.202.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.5973 secunde