Stirile zilei de Joi, 20 Septembrie 2018 - Cuget Liber Online


Mai multe ştiri online:

Peste 20.000 de români l-au ajutat pe Vladimir să învingă CANCERUL!

Ştire online publicată Marţi, 02 Mai 2017. Autor: Vali PAPATANASIU
După o operație foarte dificilă și multe luni de tratament cu citostatice, Vladimir Bivol, băiatul de doar 8 ani din Republica Moldova, a primit vestea cea mare de la medici Clinicii Medical Park din Istanbul: a învins cancerul.

La salvarea copilului au contribuit peste 20.000 de români, care s-au alăturat campaniei de strângere de fonduri lansată, în mediul online, de Asociația “Salvează o inimă”. Mișcați de tragica poveste a lui Vladimir, românii au donat din puțin pe care-l au, astfel încât, în timp record, s-au strâng cei 90.000 de Euro destinați pentru operație și tratament.

Cumplita boală de care suferea băiatul, Tumora Wilms (Nefroblastom), un tip agresiv de cancer renal, reprezintă 6% dintre totalul tumorilor solide și 95% din tumorile maligne renale și afectează, în special, copiii. Cancerul începe să se formeze atunci când copilul este încă în uter, ca urmare a faptului că unele celule ale rinichilor nu se dezvoltă în mod corespunzător. Celulele anormale se multiplică în starea lor primară și formează o tumoră, care este de obicei detectabilă la vârsta de trei sau patru ani. Pentru a nu exista risc de recividă, copilul va fi supus periodic investigațiilor medical și va fi sub atenta supraveghere a medicilor specialiști.

“Trăiesc o bucurie de nedescris! Când am aflat că sufăr de cancer, am început să plâng și credeam că viața mea s-a sfârșit. Ultima fărâmă de speranță s-a adus atunci când doctorii din Chișinău mi-au spus că am șanse foarte mici să înving această boală. Nu mi-am pierdut însă speranță și am apelat la mai multe clinici din străinătate. Am primit răspuns favorabil din Istanbul. Pe această cale doresc să mulțumesc din sufletul atât specialiștilor de la Medical Park care mi-au salvat viață, cât și oamenilor cu suflet mare care m-au susținut”, declară Vladimir Bivol.

Campania s-a desfășurat pe platforma de donații online a Asociației “Salvează o inimă”, https://salveazaoinima.ro/ campaigns/vladimir-bivol/. 

Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Inchide
Pagina a fost generata in 0.9374 secunde