Pensionarii constănțeni, puși să se "jure" în fața medicului că nu au bani

451
Pensionarii constănțeni, puși să se

Articole de la același autor

Dacă până acum pensionarii erau trimiși la ANAF pentru a-și justifica veniturile atunci când primeau rețete compensate de la medicii de familie, reprezentanții Casei de Asigurări de Sănătate spun că aceștia nu mai au această obligație. În schimb, aceia care au venituri nedeclarate, vor fi buni de plată.
Dacă anul trecut medicii de familie erau trași la răspundere pentru minciunile pacienților care au pensii mai mici de 700 de lei și înregistrează și alte venituri, pe care însă nu le-au declarat la ANAF, de anul acesta lucrurile s-au schimbat radical. Pensionarii nu mai sunt obligați să aducă medicilor dovada de la administrația financiară, însă trebuie să depună la medicul de familie o declarație pe proprie răspun-dere că nu au alte surse de venit. "Potrivit Hotărârii de Guvern nr. 117/2013 de aprobare a Contractului-cadru privind condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2013-2014, pentru a beneficia de compensare, pensionarii trebuie să prezinte medicului de familie ultimul talon de pensie, actul de identitate, precum și o declarație pe propria răspundere din care să rezulte faptul că realizează venituri numai din pensii de până la 700 lei pe lună, iar acesta va consemna în fișa medicală a pensionarului sau în registrul de consultații numărul talonului și cuantumul pensiei și va anexa la fișa medicală declarația dată pe propria răspundere de către pensionar", a explicat președintele Casei Județene de Asigurări de Sănătate Constanța, Dragoș Poteleanu.
Declarațiile mincinoase vor atrage amenzi
Potrivit președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Cristian Bușoi, lu-crurile se simplifică semnificativ anul acesta. El susține că, pentru a se asigura că toată lumea respectă legea, atât medicii, cât și pensionarii trebuie să respecte câteva reguli clare. "În situația în care la fișa medicală nu există anexată declarația dată pe propria răspundere de către pensionar, câte una pentru fiecare prescripție sau aceeași declarație actualizată prin datare și semnare de către pensionar cu ocazia eliberării unei noi pres-cripții, răspunderea revine medicului prescriptor. Însă, în situația în care la fișa medicală există anexată declarația dată pe propria răspundere de către pensionar, câte una pentru fie-care prescripție sau aceeași declarație actualizată prin datare și semnare de către pensionar cu ocazia eliberării unei noi pres-cripții, dar se dovedește că nu este conformă realității, răspunderea revine pensionarului".
La Constanța, 140 de medici au fost amendați de Corpul de Control al Casei Județene de Asigurări de Sănătate cu aproape 108.000 lei pentru că au eliberat rețete pacienților cu pensii de până în 700 de lei, dar care aveau și alte venituri, după cum susțin reprezentanții instituției. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 11 Ianuarie 2014
Stire din Social : Câți pensionari îi revin unui salariat
Marţi, 07 Ianuarie 2014
Stire din Social : Bani mai mulți pentru pensionari
Marţi, 17 Decembrie 2013
Stire din Social : Câți pensionari trăiesc în România
Pagina a fost generata in 0.5554 secunde