Oboseală, amețeli, intoleranță la frig - cu asta ne putem alege dacă ținem post

2628
Oboseală, amețeli, intoleranță la frig - cu asta ne putem alege dacă ținem post - 58b01554621302f8f421740665362fa9.jpg
În perioada premergătoare Crăciunului, persoanele credincioase aleg să țină post. În semn de pioșenie sau sacrificiu, indiferent care este însemnătatea, postul reprezintă în mod tradițional o serie de reguli din punct de vedere moral și spiritual, dar mai ales alimentar. Postul îi îndeamnă pe oameni să reflecteze asupra propriei stări spirituale, pentru ca sfâr-șirea acestei perioade să culmineze cu modificarea spirituală a oamenilor.
Se ridică însă întrebarea dacă alimentația permisă în timpul postului poate asigura o funcționare normală a organismului. Părerea unanimă a medicilor este că dieta vegetariană este suficientă, cu condiția să fie diversificată și să includă fructe, legume, cereale, nuci, semințe. Dacă se respectă anumite reguli de alimentație, o asemenea dietă, din care lipsesc alimentele de origine animală, acoperă necesarul zilnic de proteine, lipide, glucide, vitamine și minerale indispensabile organismului.
Însă, de ce să nu recunoaștem că mulți dintre noi, atunci când postim, ne stă gândul numai la mâncare și, de frica foamei, mâncăm tot ce prindem, evitând, desigur carnea și brânza. Cel mai grav este că ajungem să considerăm cartofii prăjiți și produsele de patiserie drept alimente de bază.
Medicii avertizează însă că este o mare greșeală să alegem aceste două tipuri de alimente, cu un aport crescut de grăsimi vegetale hidrogenate. Ele favorizează îmbătrânirea prematură a vaselor de sânge și formarea de dopuri de grăsime, care îngreunează circulația sanguină.

Proteine sănătoase din legume
Pâinea, cartofii, orezul, mazărea, fasolea, soia, lintea asigură un aport suficient de proteine în perioada postului. Glucidele se găsesc în zahăr, în miere și în toate vegetalele, în diferite proporții. Cele mai nesănătoase glucide sunt cele rafinate, din zahăr și din produsele derivate. Lipidele sunt prezente în cantități mici în alimentele vegetale. Excepție fac uleiurile (măsline, floarea soarelui, dovleac, porumb, etc), dar și acestea conțin lipide mai sănătoase decât grăsimile animale. Este cunoscut faptul că lipidele, în special cele animale și colesterolul, favorizează bolile cardiovasculare și obezitatea. Postul este o perioadă în care riscurile cardiovasculare scad.
Chiar dacă proteinele vegetale nu pot substitui rolul celor animale, lipsa acestora din urmă din organism, timp de 40 de zile, nu este catastrofală, mai ales dacă alimentele consumate sunt bine preparate. Însă, dacă elementele nutritive nu sunt suficiente organismului pot apărea simptome precum: oboseală, amețeli, constipație, deshidratare, calculi biliari sau intoleranță la frig.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 11 Decembrie 2009
Stire din Sănătate : Dieta recomandată pentru sezonul rece
Pagina a fost generata in 0.2544 secunde