O nouă clinică privată, deschisă la Ovidiu

2821
3

Articole de la același autor

Deși orașul Ovidiu dispune deja de un spital privat cu numeroase specialități medicale, o nouă clinică privată vine în întâmpinarea pacienților din localitate, cu servicii medicale de calitate.

Având șase paturi disponibile pentru spitalizarea de zi, serviciu gratuit în momentul de față, cinci specialități medicale de ambulatoriu, clinica privată Help Med Consult va demara și un proiect de îngrijiri la domiciliu, serviciu oferit pacienților care au nevoie de asistență medicală specializată și sunt nedeplasabili.

Deschisă în prezența autorităților locale, clinica Help Med Consult este un loc care va deservi, alături de o altă unitate medicală privată, pacienții din localitate. Construită după principii europene, clinica va avea program de luni până sâmbătă și va acorda servicii medicale pentru specializări precum reumatologie, pediatrie, psihiatrie, cardiologie și dermatologie. În plus, pacienții vor beneficia de spitalizare de zi pentru diabet, medicină internă și neurologie.

"Această clinică a fost un proiect care a stat la baza relației mele cu pacienții din oraș, relație pe care o avem de peste 10 ani, de când m-am angajat ca medic de familie aici. Odată cu acest proiect, construit după principii europene, considerăm că vom acoperi, alături de alți furnizori de servicii medicale, toată această zonă. Avem spitalizare de zi pentru diabet, neurologie și medicină internă, acest serviciu fiind deocamdată gratuit", a declarat directorul medical al clinicii, dr. Luminița Caraivan.

Proiectul a fost susținut și de primarul localității, George Scupra. Acesta susține că un astfel de serviciu permanent este binevenit, mai ales că furnizează o serie de servicii medicale pentru care oamenii erau nevoiți să ajungă la Constanța.

"Proiectul acoperă o plajă largă de servicii medicale, iar acest lucru este bine-venit pentru localitatea Ovidiu. Am sprijinit acest proiect ambițios pentru că este în beneficiul comunității", a declarat primarul.

Clinica va încheia contract cu Casa de Asigurări

Prezent la eveniment, președintele CJAS Constanța, Dragoș Poteleanu, susține că, începând cu 1 iunie, clinica va intra în relație contractuală cu Casa de Asigurări, astfel ca o parte din serviciile medicale să poată fi decontate.

"Dosarul clinicii este deja completat, urmând ca, după 1 iunie, când vom începe contractarea cu furnizorii de servicii medicale constănțeni, să încheiem un contract și cu această unitate medicală", susține președintele CJAS. 

Comentează știrea

iulian
30 mai 2014
cine sunt astia?

E bine ca s-a facut ceva, dar de unde atatia bani la u amarat de medic de familie, i-a verificat cineva retetele false cu care s-a imbogatit aceasta excroaca de meserie? Un singur om n-ar putea sa sustina o investitie as de mare, si nu-mi dau seama cum a sprijinit acest proiect primarul, aici e vorba de bani multi. Daca primarul e cel cu pamblica in mana, ceilalti doi papagali cine sunt? Cel din mijloc parca-i imbracat de la ajutoare, sau de la Vacanta Mare, celalat ranjeste ca muta la p---a!

Magda
31 mai 2014
cine sunt astia?

mai "pamblica", nu te doare invidia? Daca te-ai fi interesat, ai fi stiut de unde au avut bani sa faca ceva util pt voi, dobrogenii....mi-ar place asa ceva si in Ardeal!

Răspuns la: cine sunt astia?
Adăugat de : iulian, 30 mai 2014
E bine ca s-a facut ceva, dar de unde atatia bani la u amarat de medic de familie, i-a verificat cineva retetele false cu care s-a imbogatit aceasta...
Cristina
1 iunie 2014
ca la romani...

Ca intotdeauna, in loc sa se bucure de ceea ce primesc (in fond e in interesul publicului), pe om il intereseaza sa aduca ofense in necunostinta de cauza. Ca la noi, ce sa mai! Suntem atat de invidiosi si saraci (unii cu duhul) incat nu putem gandi in afara viziunilor noastre, din pacate.. As recomanda ca inainte de a deschide gura (sau calculatorul pentru a comenta) sa se mearga acolo, veti primi toate raspunsurile pe care le cautati. Daca ati

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.6423 secunde