O genă activează respirația nou-născutului, la trecerea din mediul lichid la aer

202
O genă activează respirația nou-născutului, la trecerea din mediul lichid la aer - b25679a5987dc1959a77c40212c985ac.jpg
Cercetătorii francezi au identificat o genă datorită căreia nou-născutul trece brusc din mediul lichid din pântecul mamei la aer, permițându-i să respire pentru a supraviețui, informează AFP.
Potrivit romedic.ro, rezultatul cercetărilor, publicat într-o revistă americană de specialitate, "The Journal of Neuroscience", deschide perspective pentru o mai bună înțelegere a tulburărilor de respirație la om, de la apneea în somn la moartea subită a nou-născutului, principala cauză a mortalității la bebeluși în țările occidentale, potrivit Centrului național francez pentru cercetări științifice.
Întrebarea care se punea era cum se pregătesc mamiferele în uter pentru mo-dificarea radicală a respirației în momentul nașterii, când trec de la viața intrauterină acvatică la respirația autonomă aeriană. La această întrebare răspund cercetătorii, care au identificat la șoarece o genă indispensabilă respirației și, prin urmare, supraviețuirii imediat după naștere.
La mamifere, fetusul se dezvoltă într-un mediu lichid, în care cordonul ombilical este sursă de oxigen, iar funcțiile pulmonare sunt practic absente. Se știe deja că mai multe circuite de neuroni intervin în respirația neonatală la mamifere. Într-o zonă a creierului posterior, grupul parafacial respirator cuprinde neuroni care imprimă un ritm (asemeni unui pacemaker) ce se află la originea mișcărilor respiratorii automate.
Șoriceii nou-născuți la care gena Tshz3 (care comandă producerea proteinei TSHZ3) nu funcționează nu pot respira și mor la naștere. La acești șoareci, neuronii grupului parafacial respirator nu au activitatea ritmică ce-i caracterizează. Astfel, "o singură genă", gena Tshz3, poate controla, la nivelul neuronilor, dezvoltarea componentelor circuitului indispensabil al "asimilării" respirației la naștere, încheie cercetătorii.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 3.6568 secunde