Ministrul Sănătății a discutat cu producătorii de medicamente

192
Ministrul Sănătății a discutat cu producătorii de medicamente - pills11-1338242076.jpg
Vasile Cepoi, ministrul Sănătății, a participat, la sfârșitul săptămânii trecute, la o întâlnire cu reprezentanții asociațiilor producătorilor români și internaționali de medicamente și cu cei ai asociației producătorilor de medicamente generice. Potrivit unui comunicat de presă, ministrul și-a exprimat îngrijorarea în ceea ce privește reacția producătorilor și importatorilor de medicamente în urma aplicării taxei de clawback, ce are consecințe directe asupra accesului pacienților la medicamente și asigurarea tratamentelor necesare acestora. "Sunt preocupat de această problemă încă de la începutul mandatului. Din păcate este o situație pe care am preluat-o și pe care încercăm să o rezolvăm în timp record pentru că tensiunile apărute pot duce la situația unui blocaj în aprovizionarea cu medicamente. Am avut mai multe întâlniri cu reprezentanții Ministerului Finanțelor și deja avem câteva variante de lucru", a spus Vasile Cepoi, ministrul Sănătății.

Acesta a făcut și un apel către reprezentanții industriei medicamentului cu privire la consecințele sociale și economice deosebit de grave pe care le-ar putea avea eventualele retrageri de pe piață ale producătorilor. Ministrul a menționat că deja exisă o situație dificilă cu aprovizionarea citostaticelor ieftine, care nu mai prezintă interes comercial pentru producători și importatori, ceea ce afectează grav pacienții cu afecțiuni oncologice.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3608 secunde