Ministerul Sănătății dă undă verde pentru construirea a încă trei spitale regionale

159
Ministerul Sănătății dă undă verde pentru construirea a încă trei spitale regionale - sorinapintea180126finalcexpsd037-1531640553.jpg

Articole de la același autor

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a declarat ieri, la Zalău, că speră ca până la sfârșitul anului 2019 să înceapă construcția a cel puțin două dintre cele trei spitale regionale - Iași, Cluj, Craiova, precizând că există finanțare asigurată. "Eu cred, sper, ca la sfârșitul anului 2019 să avem deja începută construcția a cel puțin două dintre cele trei. 


Finanțarea este asigurată parțial de Comisia Europeană, respectiv 159 de milioane de euro pentru cele trei spitale, iar partea de cofinanțare va fi asigurată de bugetul de stat sau alte surse", a afirmat ministrul.


Sorina Pintea a precizat că în acest an vor fi depuse cererile de finanțare, după care vor fi demarate procedurile de licitație.
"Ieri, la Iași, am lansat împreună cu reprezentanții Băncii Europene de Investiții proiectul Spitalului Regional Iași, adică draftul studiului de fezabilitate, în 26 iulie vom lansa la Cluj, draftul studiului de fezabilitate al Spitalului Regional Cluj iar în luna septembrie la Craiova.


Cererea de finanțare pentru spitalul din Iași va fi depusă în luna septembrie, Clujul în octombrie, Craiova în decembrie. În mod normal, după depunerea cererii de finanțare și aprobarea de către Comisia Europeană urmează procedurile de licitație", a declarat Sorin Pintea.


Sursa: Agerpres




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4769 secunde