Mii de pacienți așteaptă să primească un rinichi nou
172
Articole de la același autor
Copil de 3 ani, operat de apendicită după ce a fost plimbat la cinci medici și două spitale
05 Aprilie 2014
Unde puteți beneficia de operații ortopedice de ultimă generație
25 Aprilie 2014
NEREGULI MARI, descoperite la SPITALUL JUDEȚEAN CONSTANȚA
02 Aprilie 2014
Amenzi usturătoare pentru cei care nu merg anual la medic
29 Martie 2014
Coordonatorul național de transplant, Victor Zota, a declarat că 3.000 de pacienți sunt pe listele de așteptare pentru un transplant de rinichi.
El a adăugat că alți 400-500 de pacienți au nevoie de un ficat, aproximativ 60 sunt înscriși pentru un transplant de cord și 30 pentru pancreas. Însă, potrivit dr. Zota, aceste liste de așteptare pentru transplant sunt "dinamice" și trebuie actualizate iar în prezent se încearcă modificarea criteriilor de validare a candidaților, pentru că, în general, pacienții au afecțiuni asociate care le agravează starea de sănătate.
"Din ianuarie 2014 până în prezent au fost 47 de donatori în moarte cerebrală care au donat 94 de rinichi. De la începutul anului și până acum au fost efectuate 44 de transplanturi hepatice, două de inimă, patru de pancreas. Agenția Națională de Transplant a acreditat 40 de centre de prelevare. Dacă aceste centre ar da câte 10 donatori pe an, numărul de donatori ar fi de 400. Dacă ar da câte 20, numărul total de donatori ar fi de 800 pe an. Banii ajung pentru 100 de donatori", a spus dr. Zota. Pe de altă parte, medicii recunosc că sunt prea puține centre unde se pot realiza operații de transplant renal, astfel că pacienții din toată țara se îndreaptă către cele 3 disponibile la București, Cluj și Timișoara.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Sâmbătă, 10 Mai 2014
Miercuri, 07 Mai 2014
Miercuri, 30 Aprilie 2014
Luni, 14 Aprilie 2014
Miercuri, 26 Februarie 2014
Marţi, 05 Noiembrie 2013
Joi, 31 Octombrie 2013
Luni, 14 Octombrie 2013
Vineri, 27 Septembrie 2013
Joi, 12 Septembrie 2013