Metode simple de a scăpa de durerile de picioare

88330
6
Metode simple de a scăpa de durerile de picioare - picioareejpeg-1327252408.jpg
Dacă ați fost supus la efort fizic prelungit, ați suferit o accidentare, stați mult în picioare sau mergeți timp îndelungat pe jos, cel mai probabil veți avea dureri musculare la picioare, glezne sau genunchi. Există, însă, diverse metode de a ameliora durerea de picioare, chiar în confortul propriei case.

Fenomenul picioarelor obosite sau "grele" se caracterizează prin senzații de durere și de greutate în picioare, mai ales la sfârșitul zilei, sau după activități care presupun efort fizic. Această problemă nu trebuie însă ignorată, deoarece se poate transforma într-o boală care să afecteze calitatea vieții pacientului, dar și capacitatea zilnică de muncă.

De ce apar durerile de picioare
Potrivit medicilor specialiști, oamenii care stau toată ziua în picioare au dureri din cauza faptului că mușchii sunt suprasolicitați. Această durere nu trebuie tratată cu indiferență și este nevoie de părerea unui specialist pentru a preveni orice problemă.
Unele femei cu vârste cuprinse între 30 și 40 de ani prezintă umflături ale tălpilor. Aceasta este o reacție normală a picioarelor în timpul menstruației, dar umflăturile sunt adesea cauzate și de o tensiune arterială ridicată. Pe de altă parte, crampele la picioare pe timpul nopții sunt semne ale problemelor sistemului vascular. Totodată, dacă la nivelul picioarelor se simt arsuri și înțepături, există riscul apariției diabetului. Mai mult, doctorii avertizează că durerea nu trebuie țină mai mult de două săptămâni fără consultarea unui specialist.
De asemenea, trebuie să acordați o atenție deosebită încălțămintei folosite. Aceasta trebuie alternată și nu trebuie purtată aceeași pereche în fiecare zi.

Renunțați la sare și la kilogramele în plus
Greutatea în exces afectează circulația lichidelor din corp și presează venele. Acesta este unul dintre motivele pentru care se umflă picioarele, ca rezultat al retenției anormale de lichid în țesături. În primul rând, trebuie să reduceți cantitatea de sare consumată, deoarece aceasta contribuie la retenția de lichide.
Specialiștii mai recomandă să evitați cât puteți poziția picior peste picior sau să stați prea mult timp pe scaun. De asemenea, femeile nu trebuie să poarte pantofi cu toc mai mare de trei centimetri.
Exercițiile fizice ajută circulația, prin urmare, sunt indicate cel puțin 20 de minute de sport, în fiecare zi. Folosirea unor ciorapi elastici îmbunătățește, de asemenea, circulația sângelui.

Remedii naturale pentru durerile picioarelor
Puteți scăpa cu ușurință de durerile de picioare, indiferent care sunt factorii care le cauzează, cu ajutorul unor tratamente naturiste, simple și ușor de preparat.
Băile calde de picioare cu infuzie de soc sunt foarte eficiente împotriva durerilor. Astfel, într-un litru de apă clocotită se lasă la infuzat 50 de grame de plantă de soc timp de zece minute, după care compoziția se adaugă într-un lighean plin cu doi litri de apă fierbinte și două-trei picături de lămâie. Țineți picioarele în apă timp de 20 de minute, după care acoperiți-le cu o pereche de șosete călduroase. Dacă aveți senzația de picioare obosite, puteți face astfel de infuzii și cu ceai de mentă.
De asemenea, varza este renumită ca remediu și împotriva durerilor de picioare. Trei frunze de varză strivite trebuie aplicate pe locul dureros, bandajate și lăsate să acționeze timp de opt ore.
Un tratament natural foarte bun pentru picioare obosite sau umflate este infuzia din frunze de salvie. Ceaiul se bea de două ori pe zi, dimi-neața și seara, după masă. Infuzia mai poate fi folosită și sub formă de comprese aplicate pe picioare, în zonele dureroase, după care se aplică și cremă de gălbenele.

Comentează știrea

ovidiu
22 iulie 2014
durerea de calcai

Pe mine ma doare calcaiul de la picior fara sa patesc nimic.Pur si simplu dintr-o data m-a apucat o durere de picior care se face din ce in ce mai puternica.Ce tratament exista pentru asa ceva.

vasile
29 august 2017
dureri de picioare,de la cazatura.

Am durei de piciorul drept de la o saritura ,si nustiu ce sa fac. Mam dar cu dicloreum ,voltaren, etc dar numi trece.

Mihaela
18 februarie 2018
Picior umflat

Bună ziua .am avut un accident de mașină și m-a lovit cu roata pe pulpa piciorului stâng și în partea laterala a genunchiului .piciorul este umflat,în momentul în care merg simt ca și cum m-ar sttange cineva de picior ,am dificultăți la mers ,simt toată greutatea pe picior .Ce tratament îmi recomandați?

Mihaela
18 februarie 2018
Picior umflat

Bună ziua .am avut un accident de mașină și m-a lovit cu roata pe pulpa piciorului stâng și în partea laterala a genunchiului .piciorul este umflat,în momentul în care merg simt ca și cum m-ar strange cineva de picior ,am dificultăți la mers ,simt toată greutatea pe picior .Ce tratament îmi recomandați?

Mihaela
18 februarie 2018
Picior umflat

Bună ziua .am avut un accident de mașină și m-a lovit cu roata pe piciorului stâng și în partea laterala a genunchiului .piciorul este umflat,în momentul în care merg simt ca și cum m-ar strange cineva de picior ,am dificultăți la mers ,simt toată greutatea pe picior .Ce tratament îmi recomandați?

Gigi
21 februarie 2018
durere insuportabila

salut lucrez la Sport DIret e o uzina imensa in UK nu mai pot de durere de piciare fac pe jos cite minim 22km pe zi in asta consta lucru .. dimineata sau dupa o scura pauza nu mai pot merge de durere deparca am stecle sub picioare .. apropo incaltaminte e cu fier in fata nui comoda delok .. ceva solutii de tratere in conditi de casa? ms.

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.4935 secunde