Mențineți-vă în formă pe tot parcursul zilei!

360
Vreți să vă începeți ziua plini de energie și să vă mențineți în formă până seara? Profesorul de yoga Dana Țupa este de părere că, dacă parcurgeți câțiva pași simpli, vă puteți detoxifia organismul și vă puteți menține în formă. Cum se face acest lucru? În primul rând, începeți cu limba. Curățarea toxinelor de la nivelul limbii se face cu o linguriță, menținând curbura spre interior. Procedeul se realizează din spate către în față, de la dreapta la stânga și invers, până când nu mai există nicio impuritate care să se adune în linguriță. Nu se va înghiți nimic, ci se va scuipa orice reziduu.

De ce facem acest lucru? Pentru că pe timpul nopții, sistemul limfatic scoate la suprafața limbii o cantitate de mizerii. Apoi, este necesar să vă curățați foarte atent nasul, cu ajutorul apei saline. Specialistul consideră că acest procedeu este menit să înlăture praful și impuritățile din nări, permițând astfel absorbția mai bună de oxigen din aer, eliminarea treptată a sinuzitei și a mucusului în exces cauzat de răceli.

Tehnica presupune să umpleți alternativ câte un căuș al palmei cu apă salină și să o aspirați pe nas încet, astupând câte o nară, iar apoi să suflați nasul cu putere pe aceeași nară pe care ați absorbit, blocând-o cu un deget pe cea opusă. Mai departe, treceți la curățarea globilor oculari cu apă rece. Imediat veți simți o stare de revigorare, imaginea va deveni mai clară, iar mintea se va limpezi instantaneu. (M.Ș.)

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.2754 secunde