Meningita, boala care "face ravagii" în creierul copiilor

5216
Meningita, boala care

Articole de la același autor

Confundată adesea cu o răceală puternică, meningita este o afecțiune care poate genera complicații grave la nivelul creierului

și care, netratată, poate fi fatală. Medicii spun că simptomul care face diferența este intoleranța copiilor la lumină, asociat

cu dureri de cap și de coloană.

Cunoscută drept o inflamație a foițelor ce învelesc creierul, meningita se manifestă printr-o serie de simptome supărătoare, fatale în cazul copiilor netratați.

Primul simptom al meningitei este durerea puternică de cap, însoțită de vărsături. Copilul stă cu spatele la lumină pentru că aceasta îi provoacă dureri insuportabile de cap. Acesta stă în poziția "ghemuit", tocmai pentru că nu își poate susține corpul. La copiii mai mici de doi ani, meningita nu are simptome specifice, fiind adesea confundată cu răceala, însă febra este foarte mare, iar fontanela se umflă destul de puternic.

"Această boală are simptome asemănătoare pneumoniei sau amigdalitei, însă odată apărută rigiditatea coloanei cervicale, intoleranța la lumină și durerea în capul pieptului, pacientul nu poate să se ridice brusc sau să se aplece în față. Netratată, boala e fatală la copii", explică dr. Gherghina Rizea, medic primar pediatru.

Cum debutează meningita

Uneori meningita începe ca o simplă răceală, alteori urmează unei sinuzite sau unei otite, însă meningita poate debuta și brusc, foarte violent. Indiferent de forma bolii, meningita reprezintă o urgență medicală și trebuie tratată în spital.

Descoperirea la timp a bolii este crucială și orice întârziere poate avea repercusiuni care pot pune în pericol viața copilului: surditate, retardul mental și chiar moartea.

Boala are forme diverse

Deși este o afecțiune extrem de periculoasă, meningita are mai multe forme. Cea mai ușoară este meningita virală, formă care nu lasă sechele la nivelul sistemului nervos și care se manifestă precum o răceală puternică.

Urmează meningita urliană, a cărei complicație este otita și forma cea mai gravă - meningita microbiană, produsă de germeni precum salmonela sau stafilococ, care poate produce abcese pe meninge și care, de obicei, este recurentă. Aceasta se manifestă prin dureri musculare și dureri în membrele si articulațiile corpului și produce tulburări la nivelul creierului.

"În cazul acesta, pacientul ajunge în scurt timp la meningococemie, adică distruge celulele nervoase ale creierului, ceea ce îi este fatal.

Deoarece simptomele formei virale se asemănă foarte mult cu ale celei bacteriene, numai medicul poate da un pronostic. Printre investigațiile care se vor face în spital, se număra puncția lombară, numită și puncție spinală. Este o metodă invazivă, dar care poate da un diagnostic de certitudine medicului", mai spune dr. Rizea.

Vaccinarea, singura "armă" împotriva bolii

Vaccinarea antimeningeană reprezintă cel mai eficace mijloc de prevenție. De aceea, în primele luni de viață, copilul trebuie vaccinat împotriva tulpinilor virale, vaccin folosit în câteva doze: la 2, 4 și la 6 luni, și cu o doză finală între 12 și 18 luni.

"Din păcate, părinții refuză vaccinarea copiilor împotriva multor afecțiuni foarte grave, mai ales pentru că asociază, nedocumentat, vaccinarea cu autismul. Niciun studiu nu a venit să contrazică până în acest moment eficacitatea vaccinării, iar experiența medicală mă face să îi îndrum către această soluție", completează medicul. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 09 Noiembrie 2013
Stire din Sănătate : De ce este necesară vaccinarea copiilor
Pagina a fost generata in 0.9621 secunde