Medicii de la Spitalul Privat ISIS merg la Cumpăna. Vezi de ce!

119
Medicii de la Spitalul Privat ISIS merg la Cumpăna. Vezi de ce! - 10decembrieisiscampaniesociala-1418220099.jpg

Articole de la același autor

Cadrele medicale de la Spitalul Privat ISIS desfășoară, duminică, 14 decembrie, începând 10,00, o campanie socială dedicată femeilor, la Centrul Socio - Medical Cumpăna. Echipa medicală condusă de dr. Mohamed Zaher, managerul unității spitalicești, se va deplasa la Cumpăna, pentru a consulta femeile între 20 și 64 de ani și pentru a le le efectua ecografii de specialitate. Totodată, pacientele vor învăța tehnici de autopalpare și vor primi materiale informative. 


"În cazul pacientelor care vor necesita investigații suplimentare, precum mamografie sau analize de specialitate, medicul examinator va face recomandările, iar pacientele vor fi programate pentru consultațiile specifice. Este recomandat ca persoanele cu antecedente medicale să se prezinte cu documentele medicale pe care le dețin", au subliniat reprezentanții Spitalului Privat ISIS.


Campania socială se desfășoară în cadrul proiectului "Prețuiește viața! Învinge cancerul" și are ca scop derularea unor sesiuni de screening gratuit. Spitalul Privat ISIS își propune creșterea accesibilității la serviciile specifice de prevenție, screening, detectare timpurie a cancerului de sân, tratament și reinserție socială pentru femeile din județul Constanța, asigurându-se gratuitatea tuturor serviciilor specifice. 


Proiectul "Prețuiește viața! Învinge cancerul" prevede, în plus, elaborarea și implementarea de programe și activități în vederea conștientizării, educării și a creșterii ratei de screening și prevenție în rândul tuturor femeilor, prin educare și informare corectă cu privire la aceste aspecte.


Mai multe detalii pe www.isis-med.ro; femeile interesate se pot înscrie pe [email protected]



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 22 Noiembrie 2014
Stire din Social : Atenție, se oprește apa în Cumpăna!
Pagina a fost generata in 0.3577 secunde