Stirile zilei de Joi, 19 Iulie 2018 - Cuget Liber Online


Mai multe ştiri online:

Medicii de familie contraatacă

Ştire online publicată Vineri, 12 Ianuarie 2018. Autor: Mirabela ȘERBĂNESCU
Societatea Națională de Medicina Familiei (SNMF) și Federația Națională a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF) au luat la cunoștință din comunicatul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) despre propunerile de soluționare a unora dintre problemele semnalate de Coaliția „Solidari pentru Sănătate”, în numeroasele runde de întâlniri între reprezentanții pacienților, ai medicilor de familie pe de o parte și ai Ministerului Sănătății (MS) și ai CNAS, de cealaltă parte.

„Ne bucurăm de intenția anunțată, însă precizăm că un comunicat de presă general nu ține loc de document legislativ, nu conține precizări legate de ordinele, hotărârile de guvern, legile care trebuie modificate, nu se preconizează intervalul de timp, termenele și persoanele responsabile pentru ca aceste modificări să devină operabile.

În continuare așteptăm un document oficial cu propuneri concrete și termene de soluționare ale acestora. Salutăm propunerile privind procesul de debirocratizare.

Considerăm că propunerile anunțate în comunicatul CNAS se referă mai ales la ameliorarea accesului pacienților la servicii de sănătate și răspund în mare măsură multiplelor noastre solicitări legate de respectarea drepturilor pacienților, îndeosebi celor legate de trimiterea datelor medicale în dosarul electronic de sănătate (DES) fără acceptul pacienților. Considerăm însă că legislația referitoare la DES trebuie consistent ameliorată, trebuie să existe precizări clare care să permită completarea din partea pacientului a unui refuz standard, pe o anexă asumată de CNAS, în format electronic, care să respecte drepturile pacientului și să protejeze atât pacientul, cât și medicul de eventualele deficiențe, atât în siguranța stocării datelor, cât și în ceea ce privește confidențialitatea lor. Așteptăm în continuare un răspuns și din partea MS în ceea ce privește reducerea documentelor prevăzute de sistemul informațional al acestuia, adică raportarea unitară și modernă, în format electronic, a datelor pe care astăzi direcțiile sanitare le solicită în mod neunitar de la cabinetele medicale de pe tot teritoriul țării.

Mai exact, atragem atenția că în afara documentelor care au legătura cu contractele furnizorilor de servicii medicale cu casele de asigurări, mai există numeroase documente, registre, fișe, referate, certificate, adeverințe și alte documente care sunt solicitate fără fundament de către diverse comisii, inspectorate, alte instituții nemedicale care solicită excesiv activitatea din medicina familiei.

Considerăm că simplificarea circuitelor hârtiilor și utilizarea datelor electronice în deplină siguranță vor permite colectarea mai rapidă a unor date reale de morbiditate, estimări corecte, alcătuirea unor strategii de durata privind serviciile preventive și monitorizarea patologiilor care împovărează sistemul de sănătate, astfel încât să depășim etapa acțiunilor formale”.

Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Inchide
Pagina a fost generata in 0.8821 secunde