Intervenția chirurgicală, unica opțiune în cazul herniei inghinale

1442
Intervenția chirurgicală, unica opțiune în cazul herniei inghinale - hernieinghinala-1529654815.jpg

Articole de la același autor

Hernia inghinală este o afecțiune destul de des întâlnită și are ca și cauză principală scăderea rezistenței musculaturii peretelui abdominal în zona inghinală, urmată de apariția unei umflături în această zonă. 


Potrivit dr. Mihai Hrițcu, medic specialist chirurg, această umflătură poate dispărea în momentele în care bolnavul se întinde la orizontală, dar reapare în poziție verticală sau în urma unui efort care determină creșterea presiunii din abdomen. 


"Umflătura este determinată de exteriorizarea sub piele a organelor din abdomen datorită existenței unui defect muscular în peretele abdominal. Hernia inghinală poate să fie de la naștere - hernie inghinală congenitală, sau, dacă apare ulterior pe parcursul vieții, se numește hernie inghinală dobândită", a explicat medicul. 


Din păcate, singurul tratament este cel chirurgical. 


Specialistul a precizat că există două cauze principale de apariție a herniilor inghinale. Una dintre acestea face referire la creșterea presiunii asupra musculaturii peretelui abdominal, care apare, de obicei, la obezi, sportivi de performanță, tușitori cronici, bolnavi de adenom de prostată, dar și la cei care au probleme cu urinatul ori pacienții care suferă de constipație cronică, pacienții care realizează un efort intens brusc. 


Pe de altă parte, boala apare în urma scăderii rezistenței peretelui abdominal, mai ales la persoanele în vârstă sau persoanele care suferă de boli consumptive, cum ar fi ciroza hepatică și diferite neoplasme. 


Trebuie menționat ca un factor favorizant important, o anumită deficiență a structurii țesutului conjunctiv (boli de colagen), la mulți dintre cei care suferă de hernie și care au și alte boli: varice hidrostatice, hemoroizi, picior plat. 


Modalități de depistare 


Puteți observa o umflătură sub piele, în zona inghinală. Este posibil să simțiți durere atunci când ridicați obiecte grele, în urma acceselor de tuse, în timpul urinării sau defecației (în timpul perioadelor de constipație) sau după o perioadă prelungită de stat în picioare. 


"Durerea poate fi ascuțită și imediată sau o durere surdă, care se înrăutățește spre sfârșitul zilei. Apoi, apare durerea severă, continuă, roșeața și sensibilitatea, acestea fiind semne că hernia poate fi încarcerată sau strangulată. Aceste simptome sunt motive de îngrijorare și trebuie să contactați imediat medicul chirurg. Hernia care rămâne blocată (nu se mai reduce când pacientul stă în poziție orizontală) se numește hernie încarcerată. Acesta este o complicație frecventă a herniei și nu reprezintă o urgență chirurgicală, dar pacientul trebuie să consulte neapărat un medic chirurg, în vederea stabilirii diagnosticului și intervenției chirurgicale în regim de programare. Hernia încarcerată devine o urgență chirurgicală când se strangulează (hernie strangulată) și când conținutul sacului herniar nu mai este vascularizat, este ischemiat și poate duce la necroza acestuia", a completat dr. Hrițcu. 


În cazul herniei strangulate, aceasta se însoțește frecvent de dureri intense, greață, vărsături, abdomen destins, iar în formele avansate, apare lipsa tranzitului intestinal (semne de ocluzie intestinală, fapt ce poate duce în timpul intervenției chirurgicale la tăierea unei bucăți de intestin compromis). 


Oricum, după operație, majoritatea pacienților se întorc la activitatea normală după cel mult două săptămâni. Activitățile care necesită, însă, prudență imediat după operația de hernie sunt ridicatul din pat, strănutatul, tusea. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Joi, 28 Martie 2013
Stire din Cetățenești : Hernia inghinală  la copii
Pagina a fost generata in 0.456 secunde