Hipoacuzia, handicapul care izolează copiii

393
Hipoacuzia, handicapul care izolează copiii - hipoacuzia-1368547431.jpg

Articole de la același autor

Auzul reprezintă unul dintre simțurile fundamentale ale omului. Alterarea funcției auditive produce tulburări în orientarea pacientului în mediul înconjurător, dar mai ales dificultăți de comunicare cu semenii. Scăderea auzului, denumită și surditate sau hipoacuzie, nu este de fapt o boală, ci un simptom ce poate avea cauze multiple.

Surditatea copilului constituie o preocupare aparte a medicinii, deoarece, spre deosebire de adult, pierderea de auz suferită la o vârstă fragedă influențează profund și grav formarea intelectuală și psihologică a copilului. Astfel, copilul surd trăiește cu un sentiment de frică și de izolare.  "Surditatea copilului se manifestă în principal prin semne generale care trebuie cunoscute atât de familie, cât și de alte persoane, care se ocupă de îngrijirea și educarea copiilor. Acestea sunt reprezentate prin tulburări de limbaj, tulburări de dezvoltare intelectuală și tulburări psiho-afective. Copilul care este surd nu poate acumula bagajul de cuvinte necesar vorbirii și nu-și formează automatismele nervoase necesare limbajului. Defecțiunea de vorbire este cu atât mai severă, cu cât surditatea copilului se instalează mai devreme. Surditățile congenitale și cele apărute după naștere, până la vârsta de 2 - 3 ani, care este vârsta de însușire a limbajului, produc surdomutitate", explică terapeutul Maria Ifrim, șefa Centrului de Autism "Steluța Fermecată" din Constanța.

Cum se stabilește tipul de surditate

Surditatea copilului poate fi genetică sau căpătată, se poate manifesta de la naștere, fiind vorba în acest caz de un efect congenital, sau se poate manifesta tardiv, după un interval de timp variabil. Cele mai frecvente cauze negenetice care pot produce surditatea la copil sunt: prematuritatea, trau-matismul obstetrical, rubeola maternă, sifi-lisul congenital, hipotiroidia, administrarea de medicamente ototoxice (Gentamicină, Neomicină, Kanamicină, Streptomicină), boli infectocontagioase (tusea convulsivă, rujeola, varicela, meningoencefalita). Testarea auzului cu aparatura specială din spitale permite stabilirea tipului de surditate, gravitatea acesteia și orientarea asupra tratamentului. Examenul auditiv la sugari și la copiii mici este foarte dificil, atât din cauza posibilității reduse de cooperare, cât și din cauza stării de frică indusă de manevrele și aparatele de testare.

Tratamentul cel mai bun

Tratamentul este în primul rând profilactic, prin combaterea tuturor cauzelor posibile. O latură importantă a terapiei este reprezentată de reeducarea în centre speciale, mai ales în sensul câștigării sau menținerii limbajului, rezultatele depinzând de o bună colaborare între logoped și ortofonist, adică persoană calificată în domeniul procedeelor de reeducare a vocii și a limbajului oral sau scris. "Unele cazuri pot beneficia de tratament medicamentos sau chirurgical, iar în alte situații, protezarea auditivă sau implantul cohlear pot compensa funcția auditivă. Rezultate bune se obțin când părinții se prezintă la medic cu copilul după primele semne care pot sugera o scădere a auzului. Cu cât vin mai târziu, cu atât tratamentul este mai îndelungat, mai costisitor și cu rezultate funcționale mai slabe", completează terapeutul.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 3.9651 secunde