Hipnoza atenuează durerea din timpul operației de cancer mamar

604

Articole recomandate

Femeile care au fost hipnotizate înainte de a face operație pentru cancer de sân au necesitat o cantitate mai mică de anestezic și au avut mai puține efecte adverse față de restul femeilor, potrivit unui studiu citat de Reuters.
Cercetătorul  Guy Montgomery, de la Școala de Medicină "Muntele Sinai", din New York, a monitorizat 200 de paciente, împărțite în două grupuri, pentru
a vedea care au fost efectele pozitive ale hipnozei asupra acestora. În India, acest procedeu este folosit de mai bine de 150 de ani pentru a controla durerea pe care o presupun amputațiile.
Durata hipnozei a fost de 15 minute și s-a realizat asupra a 100 de femei care au suferit o operație de amputare de sân, iar alte 100 de femei au fost doar consiliate timp de 15 minute înainte de operație.
Specialiștii au constatat că femeile care au fost hipnotizate au avut nevoie de o cantitate mai mică de anestezie în timpul operației și au avut mai puține dureri după operație, față de cele care au fost doar consiliate.
"Prin hipnoză nu facem pacienții să se comporte ciudat sau să cânte ca Madonna, hipnoza este despre controlul asupra minții și focusarea atenției", a spus Guy Montgomery, care a adăugat că "nu este vorba de magie, dar te face să te simți mai bine".
Montgomery intenționează să testeze efectul hipnozei și asupra operațiilor pentru alte tipuri de cancer, iar în cazul în care rezultatele sunt pozitive, speră că procedura va fi extinsă în spitale.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.9575 secunde