Glaucomul lasă fără vedere tot mai mulți adulți de peste 40 de ani

Glaucomul este a doua cauză de orbire la nivel mondial, după cataractă, de care se deosebește prin pierderea ireversibilă a vederii. Este o afecțiune oftalmologică ce se caracterizează prin distrugerea progresivă a nervului optic și care poate duce la orbire, afirmă dr. Dragoș-Constantin Luncă, medic specialist oftalmolog.

El spune că boala poate fi sau nu asociată cu presiune intraoculară crescută și, cel mai frecvent, se întâlnește la persoanele cu vârsta de peste 40 de ani. În același timp, medicul subliniază că, potrivit studiilor clinice, presiunea intraoculară reprezintă cel mai important factor de risc în boala glaucomatoasă.

''Percepția asupra glaucomului este una negativă, reușește să sperie pacienții, dat fiind și faptul că în limbaj popular această boală este cunoscută sub denumirea de 'apa neagră'. I se mai spune și 'hoțul tăcut', deoarece, de cele mai multe ori, pacientul nu sesizează pierderea de vedere decât într-un stadiu avansat al bolii. Glaucomul poate să apară la toate vârstele, inclusiv de la naștere, dar cel mai frecvent se întâlnește după vârsta de 40 ani'', arată medicul.

Dr. Luncă explică importanța presiunii intraoculare în glaucom, precizând că valorile normale sunt între 11 și 22 mmHg (milimetri coloană de mercur).

''Nervul optic este un fascicul format din peste un milion de fibre nervoase microscopice, care are rolul de a transmite informațiile vizuale de la fotoreceptorii retinieni din interiorul ochiului până la creier. În glaucom, distrugerea fibrelor nervoase ale nervului optic are loc în interiorul globului ocular, iar această distrugere este cauzată de dezechilibrul dintre valoarea presiunii intraoculare și valoarea presiunii din micile vase de sânge care hrănesc nervul optic. Să ne imaginăm că nervul optic este o floare, iar micile vase de sânge sunt reprezentate de un furtun, prin care curge apă către floare. Presiunea intraoculară poate fi considerată o greutate care apasă pe furtun. Pentru o greutate ce corespunde unei presiuni intraoculare normale (11 — 22 mmHg), furtunul rezistă și nu se îngustează, însă, dacă punem o greutate mai mare, furtunul începe să se stranguleze, aducând mai puțină apă la floare, iar aceasta va începe să se ofilească, precum se deteriorează nervul optic în glaucom. Globul ocular este un organ sferic închis și are un conținut care apasă pe pereții ochiului, determinând presiunea intraoculară. Presiunea intraoculară este diferită de presiunea arterială, neexistând în mod normal o legătură între cele două. Valorile normale ale presiunii intraoculare sunt între 11 și 22 mmHg, iar măsurarea se realizează cu ajutorul unui aparat special numit tonometru'', detaliază medicul.

Potrivit acestuia, presiunea intraoculară depinde de cât de mult umor apos se găsește în interiorul ochiului la un moment dat.

''În partea din față a ochiului, se găsește un spațiu numit camera anterioară, aflat între iris și cornee (partea cea mai din față a ochiului, transparentă, care este înconjurată de albul ochiului — scleră). Prin camera anterioară trece un lichid transparent, ce conține multiple substanțe hrănitoare pentru ochi, numit umoare apoasă. Acest lichid este produs în spatele irisului, trece prin pupilă și ajunge în camera anterioară. Umorul apos părăsește camera anterioară prin unghiul format de iris și cornee. În acest unghi se găsește o structură poroasă de dimensiuni microscopice, asemănătoare unui filtru, numită rețea trabeculară. Presiunea intraoculară depinde de cât de mult umor apos se găsește în interiorul ochiului la un moment dat, în glaucoma, drumul umorii apoase prin interiorul ochiului fiind îngreunat sau chiar oprit'', mai arată dr. Luncă.

Medicul spune că una dintre cele mai importante forme de glaucom o reprezintă glaucomul cu unghi deschis — atunci când unghiul dintre cornee și iris este larg, iar problema este la nivelul rețelei trabeculare, prin care umorul apos se filtrează mai greu.

''Creșterea de presiune intraoculară nu este foarte mare. Este forma cea mai frecventă, care evoluează încet, fără ca pacientul să conștientizeze pierderea de vedere. Adesea, când pacientul sesizează vederea scăzută, leziunile sunt avansate. Pe lângă scăderea de vedere din fazele avansate, pacienții se mai pot plânge de dureri oculare ușoare sau moderate, lăcrimare, ochi roșii, halouri colorate în jurul surselor de lumină'', adaugă el.

O altă formă este glaucomul cu unghi închis sau îngust — apare când unghiul dintre cornee și iris este îngust sau chiar închis (contact între cornee și iris), iar evacuarea umorului apos este blocată aproape complet, ceea ce duce la o creștere mult mai mare a presiunii intraoculare.

''Această creștere semnificativă a presiunii intraoculare duce la un atac acut de glaucom, care se manifestă prin dureri oculare intense, ce debutează brusc. De asemenea, apare și o scădere bruscă a vederii, iar frecvent apar și simptome digestive (dureri abdominale, greață, vărsături), care uneori pot face pacientul să creadă că problema lui este de natură digestivă'', precizează dr. Luncă.

În ceea ce privește riscul de a face glaucom, medicul menționează că cel mai crescut este la persoanele peste 40 de ani, mai ales cele cu miopie și la cele care au rude de sânge cu glaucom, motiv pentru care se indică un consult oftalmologic complet persoanelor care intră în aceste categorii.

Diagnosticul de glaucom se pune după un examen oftalmologic amănunțit care constă în determinarea refracției oculare, testarea acuității vizuale cu cea mai bună corecție, tonometrie (măsurarea tensiunii intraoculare), examinarea biomicroscopică a ochiului fără picături de dilatare, examinarea fundului de ochi (cu picături pentru dilatarea pupilei).

''Dacă medicul oftalmolog observă semne sugestive pentru glaucom, atunci se vor efectua și: gonioscopie — pentru vizualizarea unghiului camerei anterioare, testarea câmpului vizual (testează funcția nervului optic), tomografie în coerență optică a nervului optic (evaluează structura nervului optic), pahimetrie corneană (măsoară grosimea corneei)'', mai spune el.

Medicul atrage atenția că nu există tratament curativ pentru glaucom, în sensul că pierderea de vedere prin glaucom nu poate fi recuperată.

''Tratamentul actual pentru glaucom are scopul de a păstra vederea așa cum este ea la momentul diagnosticului și de a preveni orbirea. Având în vedere că presiunea intraoculară crescută este cel mai important factor implicat în progresia glaucomului, tratamentul are ca scop reducerea presiunii intraoculare la o valoare normală. Pentru a realiza acest lucru avem la dispoziție 3 direcții de tratament: medicamentos, cu picături oftalmice, care trebuie aplicate toată viața, tratament laser, tratament chirurgical. Intervenția chirurgicală nu va reda vederea, ci va fi indicată pentru a scădea tensiunea intraoculară în cazurile rezistente la tratamentul conservator. De asemenea, trebuie luate măsuri pentru îmbunătățirea microcirculației de la nivelul nervului optic, folosind vasodilatatoare și trofice nervoase. De multe ori, este necesară și o evaluare a funcției cardio-vasculare (profilul tensiunii arteriale pe 24 ore, nivelul colesterolului seric, ecografie Doppler în cazul arterelor carotide etc.) cu ajutorul specialistului cardiolog sau al specialistului în medicină internă. Pentru a confirma sau infirma diagnosticul de glaucom, trebuie să ne adresăm medicului specialist oftalmolog pentru un consult complet. În cazul glaucomului sunt necesare mai multe vizite succesive la oftalmolog, pentru a putea stabili un diagnostic și tratamentul corect'', explică dr. Dragoș-Constantin Luncă.

Sursa: Agerpres