Mai multe ştiri online:

Gestul care salvează vieți. Puteți dona sânge și în week-end

Ştire online publicată Miercuri, 08 Mai 2019. Autor: Mirabela ȘERBĂNESCU
Centrul Regional de Transfuzii Sanguine (CRTS) face apel la constănțeni și îi roagă să doneze sânge. În plus, cadrele medicale vin în ajutorul persoanelor foarte ocupate, cu o ofertă de nerefuzat. Astfel, angajații care nu reușesc să se încadreze în cursul săptămânii în programul de recoltare al centrului se pot prezenta la CRTS, sâmbătă, 25 mai, între orele 9.00-13.00. 
„Solicitările de sânge și componente sanguine ale spitalelor din județ și din București sunt în creștere, dar numărul donatorilor se menține în această perioadă la un nivel insuficient, comparativ cu cererile.


Pacienți cu boli grave, copii, dar și adulți au nevoie de tratament transfuzional, iar fără ajutorul donatorilor de sânge, nu li se poate asigura acest tratament”, a precizat șeful CRTS, dr. Alina Mirella Dobrotă. 


În paralel, se va desfășura și o acțiune de informare și recrutare de donatori de celule stem, cu înscriere în Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem. 


XXX 


Pot dona sânge persoane cu vârsta cuprinsă între 18 și 65 ani, cu greutatea peste 50 kg (în funcție de înălțime, constituție), care nu au suferit de hepatită virală, tuberculoză, sifilis, malarie, infecție HIV, epilepsie, diabet zaharat insulino-dependent, boli de inimă etc.


Persoanele cu vârsta peste 50 de ani sunt rugate să aducă de la medicul de familie o adeverință din care să reiasă că nu sunt în evidență cu boli de inimă, neurologice, alte boli cronice care ar contraindica donarea de sânge. De asemenea, cu trei zile înainte de donare este interzis consumul de băuturi alcoolice. În ziua donării, se recomandă un mic dejun ușor (sandwich-uri, fructe, lactate) și minim 500 ml lichide. 


Cei care efectuează o donare completă (450 ml sânge) beneficiază la cerere de: 7 tichete de masă pentru produse alimentare; o zi liberă la locul de muncă; decontarea cheltuielilor de transport în comun în ziua donării între localitatea de domiciliu/reședința înscrisă în actul de identitate și localitatea unde se efectuează donarea de sânge. 


Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

Eveniment
luni, 20 mai Foto : Vine! Foto cu Radu Mazăre în cursa TAROM Paris - București 37471 vizite, 0 comentarii Vine! Foto cu Radu Mazăre în cursa TAROM Paris - București
Actual
vineri, 24 mai Foto : Veste bună pentru români. Când se anunță următoarea minivacanță 2251 vizite, 0 comentarii Veste bună pentru români. Când se anunță următoarea minivacanță
Politică
marti, 21 mai Foto : UPDATE. Radu Mazăre, dus la Penitenciarul Rahova 1922 vizite, 0 comentarii UPDATE. Radu Mazăre, dus la Penitenciarul Rahova
ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.7553 secunde