Frumusețea pielii depinde de stilul vostru de viață

478
Frumusețea pielii depinde de stilul vostru de viață - frumuseteapielii-1623596308.jpg

Articole de la același autor

Știați că frumusețea pielii depinde, în special, de stilul de viață pe care îl aveți? De exemplu, o dietă necorespunzătoare, bogată în grăsimi saturate, alimente procesate, consum prea mic de fructe și legume, prăjeli, fast-food vă afectează pielea, spun specialiștii. În concluzie, este necesar să adoptați un regim alimentar sănătos, pentru că s-a demonstrat de nenumărate ori că alimentele pe care le consumați vă pot întineri tenul. De asemenea, țineți cont că fumul de țigară împiedică oxigenarea corectă a sângelui și a pielii, ceea ce duce la hrănirea mai proastă a celulelor, adică îmbătrânirea lor, ceea ce înseamnă riduri. Ca urmare, pentru a reda pielii strălucirea, evitați fumatul și alegeți o dietă bogată în acizi grași esențiali Omega 3 și Omega 6, vitamina C și multe lichide pentru hidratarea țesuturilor cutanate.

Totodată, expunerea exagerată la soare deshidratează pielea și o supune arsurilor. Expunerea corectă înseamnă zece minute o dată la o oră, iar la plajă trebuie, neapărat, mărit consumul de alimente bogate în vitamina C, vitamina E (reface pielea mai ușor), vitamina A (pentru protecție), zinc (pentru vindecare) și multe lichide pentru hidratare. În acest sens, vegetalele bogate în antioxidanți cresc capacitatea antioxidantă a sângelui și vă pot proteja de efectele nocive ale soarelui. Nu în ultimul rând, pentru o piele cu aspect tânăr sunt necesare șase-opt ore de somn pe noapte sau cât vă trebuie să vă simțiți refăcuți. Dacă nu dormiți când sunteți obosiți, forțați organismul să-și consume din resurse și creșteți riscul de îmbătrânire a organelor. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.5133 secunde