Firele de păr îți pot spune cu ce boli te vei confrunta

4473
2
Firele de păr îți pot spune cu ce boli te vei confrunta - firdepar-1345824554.jpg
Chiar dacă nu acordăm întotdeauna o importanță prea mare podoabei capilare, medicii ne informează că un simplu fir de păr conține foarte multe informații despre starea noastră de sănătate. Analiza minerală a firului de păr ne poate spune dacă avem organismul intoxicat, care sunt bolile pe care le-am putea face, dar și cât de stresați și obosiți suntem.

Cei mai mulți dintre noi amânăm cât putem de mult vizita la medic și nu considerăm prioritară sănătatea noastră decât atunci când este prea târziu. Specialiștii în medicina funcțională spun că aproape toate bolile pot fi prevenite, dacă aflăm la timp de ele. Una din metodele inovatoare folosite de aceștia pentru evaluarea stării de sănătate este analiza minerală tisulară a firului de păr, cunoscută și sub denumirea de kri-nistest. În Constanța, aceste anali-ze se pot efectua la centrul de medi-cină funcțională Hera Body Care.

Ce înseamnă mineralograma firului de păr

Dr. Ionica Ciortan, medic primar în medicina generală, pediatrie și medicina funcțională, ne-a explicat că prin analiza minerală a firului de păr, medicii pot măsura conținutul de minerale esențiale pentru sănătate precum și principalele minerale toxice din organism. Mineralograma firului de păr reprezintă o analiză de laborator care oferă o evaluare generală a stării de sănătate precum și o reflectare a prospecțiunilor patologice ale fiecărui individ.

"Este vorba despre o puncție biopsie internă tisulară cu evaluarea și măsurarea tuturor dezechilibrelor la nivel celular: minerale, endocrine, metabolice și a toxicelor depozitate intracelular", a precizat dr. Ciortan. Mostra de păr este obținută prin tăierea primilor trei centimetri de păr crescut pe cap, la extremitatea scalpului din zona cefei sau a tâmplelor. Această mostră poate fi prelevată și din alte părți ale corpului, însă interpretarea analizei va fi mai puțin precisă.

Alimentația, principalul vinovat al intoxicațiilor

"În porțiunea de păr testată există informații biochimice, biologice, dar și date despre structura celulară a mineralelor esențiale, funcționalita-tea glandelor endocrine, modul în care funcționează metabolismul și aflăm cum răspunde organismul nostru la stres și solicitare. De ase-menea, se depistează și intoxica-țiile cu metale grele, cum ar fi plumbul, mercurul, arsenicul sau aluminiul", am aflat de la dr. Ionica Ciortan.

Medicul a menționat că aceste metale grele se depun în organism prin alimentație, sau prin expuneri directe, de obicei, la locul de muncă. Cu toate acestea, cele mai multe provin din mâncarea pe care o consumăm. "Organismul nu mai face față detoxifierii naturale și atunci crește riscul de boli neurolo-gice, mutații genetice, chiar și cancere. Spre exemplu, aluminiul din corp crește riscul de Alzheimer, iar lactatele nu sunt recomandate unui organism epuizat și celor care au probleme cu tiroida", a adăugat dr. Ciortan.

După analizarea părului se fac recomandările potrivite cu privire la alimentație și se corectează deficiențele prin tratamente per-sonalizate cu suplimente nutritive. Acești corectori metabolici au rolul de a regla disfuncțiile endocrine tisulare, precum tiroida, supra-renala, paratiroida, ajută la elimi-narea metalelor grele din organism și a eventualelor intoxicații cronice neînsoțite de simptome acute, dar corectează și viteza de oxidare, tipologia metabolică și riscurile de îmbolnăviri. 

Cine ar trebui să își facă krinistestul


Analiza minerală a podoabei capilare este recomandată în special pentru persoanele care suferă de oboseală cronică, au rezultate intelectuale slabe și au pierderi de memorie și tulburări de somn.

Totodată, krinistestul ar trebui realizat și de persoanele stresate și de cele care prezintă fluctuații bruște de greutate. Medicii spe-cialiști îi sfătuiesc să facă acest test și pe cei care au celulită, ac-nee, infecții care recidivează, migrene, disfuncții gastrointestinale și probleme ale pielii.

Precizăm că, pentru a preveni riscurile apariției eventualelor afecțiuni, după efectuarea mineralogramei, fiecărui tip metabolic i se recomandă o strategie nutrițională personalizată bazată pe principiile nutrigenomiei, știință care s-a dezvoltat cu scopul de a regla manifestarea genelor printr-o nutriție corespunzătoare.


Comentează știrea

BOGDAN
25 august 2012
KRINISTEST

Buna ziua, Dupa cum am citit cred ca am nevoie urgenta de analiza firului de par. Unde se poate face si cit costa? Va multumesc anticipat

Ana
1 aprilie 2014
Krinistest

http://www.medicina-functionala.ro/krinistest.html

Articole din aceeași secțiune

Sâmbătă, 25 August 2012
Stire din Sănătate : Dieta ideală pentru vremea caniculară
Sâmbătă, 25 August 2012
Stire din Sănătate : Concurs  de angajare la Spitalul Județean
Sâmbătă, 25 August 2012
Stire din Sănătate : Rețete pentru pici
Sâmbătă, 25 August 2012
Stire din Sănătate : Porția de natură
Pagina a fost generata in 1.6152 secunde