Drepturile pacienților, bune numai pentru a fi încălcate

304
Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România (COPAC) atrage atenția, cu ocazia Zilei Europene a Drepturilor Pacienților, celebrată la 18 aprilie, că toate cele 14 drepturi menționate în Carte Europeană sunt încălcate în țara noastră.
Pacienții europeni au dreptul la măsuri preventive. În țara noastră nici măcar nu se mai vorbește despre prevenție, susține COPAC, iar despre programe în acest sens nici nu mai poate fi vorba.
Un alt drept este accesul la tratamente, fără discriminări. În România, pacienții cu cancer, HIV sau hepatită sunt din nou în situația de a întrerupe tratamentele pentru că nu mai există fonduri. De asemenea, pacienții cu hemofilie ajung persoane cu handicap din cauza lipsei factorului coagulant.
De aceea, asociația a adresat un memoriu Comisarului European pe Sănătate, John Dalli, semnalând situația din țara noastră. "Vă rugăm să ne sprijiniți și să realizați oficial o evaluare a sistemului de sănătate din România și să construiți un sistem de monitorizare special pentru România, la fel ca sistemul de monitorizare existent în domeniul justiției", se arată în adresa transmisă.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Miercuri, 20 Aprilie 2011
Stire din Sănătate : Cât ne costă să mergem la medic
Pagina a fost generata in 1.5061 secunde