Dr. Ioana Luțescu: "Vârsta este principalul factor de infertilitate"

Vineri, 19 Septembrie 2014, 20:47
2244
Spitalul de  Obstetrică-Ginecologie Euromaterna organizează,  în acest week-end, cursul profesional cu participare internațională "Up-to-date în sarcină și infertilitate", în colaborare cu Colegiul Medicilor și Facultatea de Medicină din cadrul Universității "Ovidius". Sesiunea științifică este destinată cuplurilor care se confruntă cu probleme de infertilitate și pentru care există soluții.


Specialiști în medicină materno-fetală, geneticieni, pediatri și specialiști în chirurgia infantilă din cadrul Euromaterna și alte unități sanitare din țară și străinătate se reunesc, în acest week-end, la Constanța pentru a-și împărtăși din cunoștințele acumulate și pentru a trage un semnal de alarmă cu privire la infertilitate. "Această sesiune este dedicată sarcinii și infertilității și de aceea încercăm să atragem atenția asupra faptului că 1 din 10 cupluri se confruntă cu probleme de infertilitate. Se întâmplă ca astăzi, femeile să își dorească să își dezvolte viața profesională și să fie cât mai active, ori toate acestea vin cu un preț foarte mare pentru că amână, în general, data primei nașteri. Astfel, vârsta reproductivă s-a decalat cu aproximativ 10 ani, iar vârful reproductiv nu mai este la 25 de ani, ci la 35. Noi am mai avut la Euromaterna asemenea acțiuni, am avut chiar și o perioadă de 2 luni în care am făcut consultații gratuite, tocmai în ideea de a atrage atenția asupra acestei probleme", precizează dr. Ioana Luțescu,  medic primar obstetrică-ginecologie în cadrul Euromaterna.


Cum evităm investigațiile inutile
Specialiștii Euromaterna susțin că, pentru cuplurile care se confruntă cu probleme de infertilitate, cel mai important este diagnosticul corect. În acest sens, spitalul oferă o paletă largă de investigații și analize de laborator după scheme individualizate, fără ca pacienții să fie nevoiți să treacă prin multe etape de investigare. "Deși este o obișnuință în România ca pacientul să facă investigații inutile, noi credem că pacienții trebuie să urmeze un fir logic al investigațiilor, în funcție de problemele pe care le are. Astfel, primul pas este acela de a vedea dacă este vorba despre infertilitate, iar apoi facem doar investigațiile necesare. Trebuie să stabilim de la bun început că vârsta este de departe cel mai important factor care scade fertilitatea. Dacă se ține cont și de acest aspect, atunci lucrurile pot fi rezolvate în timp util", mai spune medicul.


Tratamente individualizate
În ceea ce privește tratamentul infertilității, specialistul susține că pacienții sunt consiliați înainte de a începe orice investigație și orice tratament. "În funcție de diagnosticul pe care îl stabilim pentru fiecare cuplu în parte putem oferi o gamă foarte largă de tratamente. Ținem foarte mult ca  tratamentele să fie individualizate, ca fiecare pacient să înțeleagă ce analize i se fac, ce investigații și care sunt pașii pe care trebuie să îi urmeze. De aceea, în plus față de investigații, cuplurile primesc consiliere din partea specialiștilor în ginecologie, dar și a embriologilor", completează dr. Ioana Lițescu. Evenimentul face parte, în același timp, și din demersul medicilor constănțeni ca medici din toată țara să împărtășească din  cunoștințele acumulate pe parcursul timpului și să deschidă o rețea națională medicale care să colaboreze la un  "second opinion" pentru pacienți.


Pagina a fost generata in 0.2706 secunde