Dializa poate fi imboldul necesar pentru vindecarea rinichilor

4900
Dializa poate fi imboldul necesar pentru vindecarea rinichilor - 7cb8bef8be2221a6c4fc8fa63e058a5b.jpg
Bolile renale sunt boli tăcute. De aceea, a atras atenția dr. Bogdan Câmpineanu, șeful Compartimentului de Dializă din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța, există riscul să fie descoperite tardiv.
În momentul în care rinichii nu-și mai îndeplinesc funcția (reziduurile nu mai sunt îndepărtate, nu mai este menținută balanța între acizii și bazele din corpul uman), întregul organism are de suferit. Pe lângă insuficiența renală, pot apărea afecțiuni precum cele ale inimii, ale sistemului osos sau nervos, ducând la scăderea calității pacientului. În astfel de situații se apelează la metode de substituție a funcției renale: hemodializă și dializa peritoneală. Ambele sunt metode de epurare a sângelui. Diferența este că, în cazul hemodializei, bolnavul este conectat la un "rinichi artificial", denumit hemodializator, prin care este trecut și filtrat sângele, în vreme ce dializa peritoneală este o procedură terapeutică în care este utilizat peritoneul, membrana ce căptușește abdomenul, iar sângele este "curățat" fără a mai fi scos din organism.

Opt pacienți vindecați cu hemodializă
Pentru bolnavii cu funcția renală alterată, recurgerea la una dintre cele două metode este esențială pentru a supraviețui. "Pacienții care ajung la noi nu mai au altă ieșire. Este precum în filmul Star Trek, se ajunge la «the final frontier», dincolo este dangătul de clopot", a exemplificat dr. Bogdan Câmpineanu. Astfel este situația în cele mai multe cazuri. Sunt însă și pacienți pentru care dializa este "imboldul" pentru ca rinichii să-și revină. Este vorba în special de bolnavi tineri, a căror afecțiune renală a fost depistată din vreme. "Sunt pacienți care au primit hemodializă și și-au reluat funcția renală. Au făcut între una și șase ședințe de dializă și și-au revenit. De curând am avut un pacient de 34 de ani, cu funcția renală alterată, ce a avut nevoie de șase ședințe de hemodializă și nu mai este dependent de aparat", a mai spus dr. Câmpineanu.
Metodele de tratament sunt însă solicitante și, în special în cazul hemodializei, îi sperie pe pacienți. "În momentul inițierii tratamentului, pacienții sunt speriați, sunt în negare, sunt cazuri când refuză să vină la tratament. Ședințele de hemodializă trebuie făcute de câteva ori pe săptămână, durează două, trei sau patru ore, iar ziua în care se face tratamentul este o zi specială pentru pacient. A fost o situație când un bolnav ne-a întrebat ce se întâmplă cu sângele lui dacă se rup toate furtunurile ce îl țin conectat la aparat. Indicat este ca dializa să fie demarată când pacientul este încă într-o stare bună", a adăugat specialistul.
Pentru a depista din vreme afecțiunile renale și pentru a preveni să se ajungă la dializă, medicul a subliniat că se impune efectuarea analizelor cel puțin o dată pe an, o alimentație sănătoasă și hidratarea organismului.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2809 secunde