"Diabetul nu trebuie să te împiedice să te bucuri de copilărie!"

1852
Oficial, aproximativ 500.000 de români suferă de diabet. Însă medicii estimează că numărul real al bolnavilor de diabet trece de un milion, foarte mulți români nefiind încă diagnosticați cu această afecțiune. În județul Constanța, sunt, în prezent, înregistrați 55 de copii cu diabet. Cei mai mulți provin din mediul rural. Duminică, 14 noiembrie, de Ziua Mondială Împotriva Diabetului, ei au dorit să atragă atenția asupra riscului pe care îl reprezintă această afecțiune cronică. Au invitat toți constănțenii să își verifice gratuit glicemia într-un mini-cabinet improvizat în City Park Mall. Rolul asistentelor a fost preluat chiar de către acești tineri care sunt nevoiți să își facă testele de glicemie de patru-cinci ori pe zi.

Dependentă de injecțiile cu insulină
Ioana are 12 ani și a primit diagnosticul de diabet de tip 1, insulino-dependent, în urmă cu trei ani. De atunci viața ei s-a schimbat, însă nu vrea să creadă că este altfel decât colegii săi de la școală sau prietenii din parc. "Diabetul mi-a schimbat viața, dar nu radical. Pot să merg la școală, fac sport, sunt foarte activă. Diabetul nu este o boală care să te împiedice să te bucuri de copilărie, te obișnuiești cu el și, la un moment dat, face parte din viața ta", spune Ioana, în timp ce ochii imenși, albaștri, îi zâmbesc. Recunoaște că trebuie să fie foarte atentă la tot ceea ce mănâncă, își face testul de glicemie de cinci ori pe zi și injecția cu insulină de patru ori pe zi. "Este o boală care te face să devii mult mai responsabil. Nu m-a schimbat fizic, ci doar psihic. M-a ajutat să mă maturizez mai repede. Eu mi-am rugat toți colegii și prietenii să nu mă menajeze și să nu se poarte altfel cu mine, pentru că sunt la fel ca și ei", ne-a mai povestit Ioana.

O afecțiune cronică ce ne face responsabili
Acțiunea de duminică a fost foarte bine primită de către constănțeni. În mai puțin de jumătate de oră, tinerii au făcut 50 de teste tuturor celor care au dorit să-și verifice glicemia. Evenimentul a fost organizat de Asociația Copiilor și Tinerilor cu Diabet din județul Constanța "Sweet Land". "Am dorit să conștientizăm publicul tânăr asupra riscului pe care îl reprezintă această afecțiune cronică, în cazul în care nu e controlată așa cum trebuie. În plus, «Sweet Land» are printre obiectivele sale participarea activă a copiilor și tinerilor la viața socială. Ei devin responsabili o dată în plus, prin cunoștințele teoretice pe care trebuie să le dețină, în privința automonitorizării și a tratamentului. Testele le-au făcut chiar ei, pentru că știu foarte bine ce înseamnă diabetul zaharat. Tot ei au oferit informații cu privire la diagnostic, simptome și tratament", a declarat, pentru "Cuget Liber", Liliana Moldoveanu, președintele Asociației "Sweet Land".
Cu prilejul Zilei Mondiale Împotriva Diabetului, 14 voluntari de la Colegiul Național "Mircea cel Bătrân", au donat asociației câte 50 de lei, iar cabinetul de English Centre al liceului va oferi 700 de lei. Fondurile vor fi folosite pentru a le oferi cadouri copiilor bolnavi de diabet, cu prilejul sărbătorilor de iarnă.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Marţi, 09 Noiembrie 2010
Stire din Sănătate : Micul dejun ne salvează viața
Sâmbătă, 13 Noiembrie 2010
Stire din Diverse : Fără vizite nocturne în patul părinților
Sâmbătă, 30 Octombrie 2010
Stire din Diverse : A răcit bebe!!! Ce ne facem?
Miercuri, 27 Octombrie 2010
Stire din Social : Victimă a războiului dintre părinți
Pagina a fost generata in 0.3561 secunde