€ 4.7607
£ 5.4399
$ 4.2653

Mai multe ştiri online:

Detoxifierea, un trend popular cu efecte benefice asupra sănătății

Ştire online publicată Joi, 16 Mai 2019. Autor: Madlena CĂLUGĂREANU
Detoxifierea este o practică din ce în ce mai populară în zilele noastre, chiar și în Romania. Aparținând metodelor alternative de promovare a sănătății, aceasta are ca scop curățarea organismului de toxine prin numeroase tehnici și mijloace. Lupta împotriva factorilor nocivi la care suntem expuși se referă, de fapt, la diferite tehnici și metode aplicate organismului atunci când vrem să arătăm bine, să slăbim fără eforturi prea mari sau chiar să vindecăm în mod natural o anumită tulburare.


Primul pas spre detoxifierea corpului este, evident, reducerea încărcăturii toxice. Unele alimente sunt aproape în întregime generatoare de toxine, în timp ce altele sunt puternic detoxificante. În orice caz, majoritatea alimentelor conțin atât factori benefici cât și factori dăunători. Printre cele mai bune alimente detoxifiante se numără, conform csid.ro, fructele și legumele. Aproape toate fructele favorizează procesul menționat, dar printre cele mai benefice se numără caisele proaspete, fructele de pădure, pepenele galben, citricele, kiwi, papaya, piersicile, mango, pepenele verde și strugurii negri. Recomandat este să nu exagerăm cu bananele, echilibrul fiind păstrat dacă consumăm numai una pe zi. Cel mai bine este ca în perioada de detoxifiere să evităm consumul de fructe uscate, însă să abordăm cu îndrăzneală legumele care fac minuni pentru sănătate, în special ardeiul gras, sfecla, broccoli, varza roșie, morcovii, conopida, castraveții, dovleacul, spanacul, roșiile. De evitat în rândul legumelor sunt cartofii albi și avocado. Și germenii de fasole și semințele sunt recomandate în timpul curei de detoxifiere, lucerna, năutul, lintea sau semințele încolțite de floarea-soarelui.


Cu toate că, în mod normal, sunt acceptate în cantități moderate, în timpul regimului de detoxifiere ar fi bine să evităm următoarele alimente deoarece sunt greu de digerat și sunt ușor iritante pentru intestin. Astfel, din această categorie „interzise” sunt cerealele care conțin gluten, precum orzul, ovăzul, secara și grâul, carnea și produsele lactate, brânză, lapte, smântână, iaurt, ouă, carnea de porc, vită. De asemenea, este bine să evităm pe cât posibil ardeii iuți, alimentele prăjite, semipreparatele, mezelurile, dulciurile și produsele de patiserie, precum și administrarea de medicamente de care nu ai cu adevărat nevoie.






Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.7105 secunde