De ce nu este bine să tratăm orice răceală cu antibiotice

1019
De ce nu este bine să tratăm orice răceală cu antibiotice - infectiirespiratorii-1320249598.jpg

Încă de la primele simptome ale răcelii, majoritatea oamenilor, în loc să se prezinte la medicul de familie, preferă să își cumpere singuri antibiotice și alte medicamente din farmacii. Ceea ce nu mulți realizează, însă, este rolul și importanța reală a unui tratament corect și faptul că antibioticele au efect doar atunci când sunt folosite corespunzător.

Tratamentul cu antibiotice se adresează infecțiilor bacteriene și este folosit pentru vindecarea bronșitei, a pneumoniei bacteriene, faringitei, otitei sau a conjunctivitei. În schimb, antibioticele sunt ineficiente în tratarea unei răceli simple sau a oricărei alte infecții determinate de virusuri. Aceste medicamente au fost realizate pentru a lupta împotriva bacteriilor și nu a virusurilor.
Din acest motiv, specialiștii sunt de părere că bolnavii nu înțeleg principiile și indicațiile exacte ale tratamentului cu antibiotice. Tot ei spun că, în momentul în care un tratament antibiotic este administrat incorect, complicațiile sunt numeroase, iar procesul de vindecare a pacientului se poate prelungi.
Antibioticele nu sunt adresate combaterii infecțiilor de natură virală, în acest caz fiind realizate medicamente speciale, numite antivirale. De asemenea, un tratament necorespunzător poate întări rezistența bacteriană la antibiotice, iar dacă o simplă răceală se transformă în ceva mai complicat, antibioticele nu mai au niciun efect.
Administrarea antibioticelor pentru o simplă răceală nu numai că nu este recomandată, dar este chiar contraindicată. Efectele administrării nepotrivite a antibioticelor pot fi mai grave decât ne imaginăm. Spre exemplu, unul din 40 de mii de pacienți prezintă o reacție alergică gravă la antibiotice, care poate duce la implicații fatale. În plus, administrarea necontrolată a antibioticelor a făcut ca, în timp, să apară numeroase tulpini bacteriene, foarte agresive, care au multiple mecanisme de rezistență la tratament. Astfel, bacteriile sunt mult mai periculoase, tratamentul este mai greu de aplicat și mai puțin eficient.

Cum ne dăm seama când s-a complicat răceala
În anumite situații, răceala minoră se poate transforma într-o infecție bacteriană. Durerile generalizate la nivelul feței, urechilor și ochilor, scurgerile nazale abundente și apariția tusei sunt câteva din semnele sugestive ale infecției bacteriene. Cu toate acestea, simptomele menționate pot să apară la mulți dintre pacienții care au doar o răceală ușoară. Însă, dacă ele persistă mai mult de o săptămână, cel mai probabil etiologia lor este bacteriană, iar pacientul trebuie să se prezinte la medic pentru stabilirea unui diagnostic și administrarea unui tratament adecvat.
Medicul este singurul care poate stabili diagnosticul de infecție bacteriană, după ce sunt recoltate probele biologice. Numai dacă rezultatele se întorc pozitive, atunci tratamentul cu antibiotice poate fi început. În plus, tratamentul antibiotic nu se administrează la întâmplare, ci în funcție de tipul bacteriei. Pentru a afla acest lucru, doctorul trebuie să întocmească o antibiogramă, care stabilește cu exactitate la ce antibiotice reacționează bacteria respectivă și care sunt medicamentele cele mai eficiente.

Chiar dacă medicii recomandă uneori prea repede tratamentul cu antibiotice, pacienții trebuie să știe că acestea nu vindecă răceala în sine, ci complicațiile acesteia. Folosirea în exces a antibioticelor poate duce la probleme serioase de tratament, bacteriile dezvoltând rezistență la respectivul antibiotic. Această rezistență se transmite genetic de la o generație la alta și se perfecționează pe măsură ce bacteriile vin în contact cu cât mai multe antibiotice.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Marţi, 01 Noiembrie 2011
Stire din Sănătate : Cum ne protejăm de răceală
Sâmbătă, 15 Octombrie 2011
Stire din Diverse : Cum îi tratăm pe copiii cu rinofaringită
Pagina a fost generata in 0.1895 secunde