De ce bătrânii dorm mai puțin? De vină poate fi o boală!

647
De ce bătrânii dorm mai puțin? De vină poate fi o boală! - somnvarstnici1-1624978942.jpg
Mulți vârstnici acuză faptul că, odată cu înaintarea în etate, dorm din ce în ce mai puțin. Unele voci susțin că este ceva normal și că persoanele în vârstă au nevoie de mai puțin somn. Specialiștii atrag atenția că nu este adevărat, că somnul și odihna sunt importante, indiferent de vârstă.

E drept, însă, că odată cu înaintarea în vârstă apar patologiile somnului. Lipsa somnului poate fi cauzată de unele medicamente, de reducerea activității fizice, dar și de alte afecțiuni. De exemplu, insomnia, durerile – dau un somn neliniștit, afecțiunile cardiace – duc la apariția problemelor respiratorii, care îngreunează somnul, afecțiunile pulmonare, boala Parkinson – pacienții se trezesc des, pentru a folosi toaleta, afecțiunile digestive precum constipația, refluxul gastroesofagian, balonarea.

De asemenea, depresia poate afecta somnul la orice vârstă, însă studiile arată că problema este cu atât mai importantă pentru că la vârstnici apare mai frecvent. Depresia îngreunează adormirea pacientului, iar pe timpul nopții acesta se va trezi frecvent.

Pentru a evalua somnul vârstnicilor este recomandată monitorizarea somnului. De obicei, această monitorizare se face într-un laborator specializat, unde pacientul va trebui să doarmă o noapte sau mai multe. Investigarea este denumită polisomnografie și oferă informații utile despre diverse procese ale organismului în timpul somnului.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.4207 secunde