Cură heliomarină fără excese, pentru femeile însărcinate

1191
Chiar dacă aștepți un copil, unii specialiști susțin că poți merge liniștită la mare,
dacă sarcina decurge normal.
Ei spun că o cură heliomarină făcută în parametri normali ajută la păstrarea stării de sănătate atât a gravidei, cât și a viitorului bebeluș. Totuși, șeful secției obstetrică-ginecologie II din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Con-stanța, profesor universitar doctor, Lazăr Irimiea, a declarat că este mai bine ca femeile însărcinate să evite pe cât posibil expunerea prelungită la soare din cauza modificărilor climatice.
Pentru cele care nu pot renunța la plăcerea zilelor de vară este important să nu se facă excese. Femeile însărcinate care vor cu orice preț să se expună la soare trebuie să se protejeze în mod corespunzător.
Medicul recomandă ca mijloace de protecție purtarea unei pălării de soare, umbrelă, cremă cu factor de protecție mare și o hidratare corespunzătoare.
Totodată, cel mai important este ca gravida să evite riscul de hipertermie, adică arsurile solare și de toxiinfecții alimentare, foarte frecvente în sezonul estival, care pun în pericol sarcina.
Și experții britanici susțin că femeile însărcinate ar trebui să se ferească de soare în timpul sarcinii.
Avertismentul a fost făcut de Colegiul Regal de Obstetrică și Ginecologie și mai ales pentru femeile aflate la începutul sarcinii, ținând cont de faptul că fătul se dezvoltă cel mai rapid în primele trei luni după concepție.
De asemenea, experții britanici susțin că femeile gravide sunt mai sensibile la temperaturile ridicate, care le pot face să nu se simtă bine.
Câteva studii au sugerat că bebelușii pot fi afectați de căldură în timpul primelor 12 săptămâni de sarcină. Unul dintre studii a descoperit că expunerea la temperaturi ridicate în primele trei luni de sarcină ar putea duce la nașterea bebelușilor cu o greutate mai mică.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.2813 secunde