Cură de verdețuri pentru "curățenia" de primăvară a organismului

5370
1
Cură de verdețuri pentru
Gata, au trecut și sărbătorile de Paște: nu mai avem nicio scuză să ne îndopăm cu cărnuri și alte grăsimi. E vremea să ne umplem farfuriile cu legume și verdețuri de toate soiurile. Tarabele din piețe ne așteaptă pline de bunătăți menite să ne ajute organismul după iarna lungă și mâncărurile grele de sărbători, iar medicii spun că verdețurile de sezon pot face minuni pentru corpul nostru.

Ștevie, lobodă, urzici, spanac, ceapă verde, usturoi verde, ridichi, salată, castraveți, ardei, roșii, toate sunt "bombe" de vitamine și minerale atât de necesare organismului nostru. Înlocuind fripturile, sarmalele, cârnații, pastele, cu porții consistente de astfel de legume, mai ales crude, îi dăm o mână de ajutor organismului nostru să se refacă și să-și recapete forțele pentru vara ce se pregătește.
Una dintre cele mai complexe legume ale primăverii este urzica. Deși puțină lume obișnuiește să o consume, ea dă rezultate foarte bune în combaterea anemiei și revitalizează organismul. Potrivit dr. Cristina Bălănescu, medic primar medicină generală, consumul urzicilor ajută la diminuarea simptomelor de astenie de primăvară. Ceaiul de urzică furnizează necesarul de fier de care organismul are nevoie, combătând stările de oboseală și de epuizare. De asemenea, urzica este indicată în cazul hemoragiilor uterine, al rănilor care sângerează puternic, al modificărilor ciclului menstrual. Pentru toate acestea se recomandă infuzia din frunze de urzică preparată dintr-o lingură de plantă și 250 de ml de apă. Se beau 3-4 căni pe zi, între mese. Foarte eficient este și decoctul obținut dintr-o linguriță cu rădăcină de urzică mărunțită la 250 ml de apă. Se fierbe 8-10 minute, se strecoară și se consumă pe parcursul zilei, între mese.
Însă unul dintre cele mai importante roluri ale urzicilor este curățarea organismului de toxine. Preparată sub formă de infuzie și băută dimineața, pe stomacul gol, sau înainte de mesele principale, urzica ajută la eliminarea toxinelor din sânge.

Mărar, împotriva celulitei
Nutriționistul Mihaela Bilic spune că ardeii, castraveții, roșiile, ceapa, ridichile, usturoiul verde și morcovul sunt o sursă bogată de vitamine și minerale. "Conțin multă apă și fibre, de aceea accelerează tranzitul intestinal lent și ajută orga-nismul să absoarbă mai repede grăsimile acumulate în zilele de sărbători", explică medicul. Roșiile sunt tonice pentru ficat, ajutând hidratarea și digestia. Potrivit dr. Bilic, mărarul și pătrunjelul nu trebuie consumate numai cu rol de condiment, ci în cantități mari. "Mărarul este principalul inamic al celulitei, iar pătrunjelul conține mai multă vitamina C decât citricele", adaugă nutriționistul.
Din alimentația de sezon nu trebuie să lipsească nicidecum spanacul. Bogat în fier, acid folic și calciu, acesta ar trebui consumat mai ales în formă proaspătă, în salate. Dacă însă alegem să îl gătim, frunzele de spanac nu trebuie fierte mai mult de trei-patru minute, pentru a nu se distruge vitaminele B și C pe care le conțin.

Loboda tratează acneea
La rândul ei, loboda are efecte terapeutice foarte puternice, rezolvând probleme de sănătate precum acneea și bolile de piele în general, chisturile ovariene și mamare, bronșita și astmul. Părțile aeriene ale lobodei au rol antiinflamator, emolient și antiinfecțios asupra căilor respiratorii superioare, iar frunzele ajută la scăderea febrei. De asemenea, în perioadele de sensibilitate maximă și alergii, se recomandă consumul de salată de frunze proaspete de lobodă.

Ștevie pentru afecțiunile hepatice
Ștevia poate fi considerată și ea vedeta alimentației de primăvară. Din ștevie se pot prepara salate simple sau în combinație cu alte legume (leurdă, ceapă verde, ridichi, roșii sau castraveți), ciorbe sau diferite mâncăruri. Salata clasică de ștevie se face cu ceapă, tăiată solzișori, cu puțin ulei, zeamă de lămâie, mărar tocat mărunt, un praf de sare și piper. Se poate garnisi și cu felii de măsline. Foarte bine merge, în salata de ștevie, oul fiert tare, tăiat cubulețe. Mâncarea simplă se face din: opt legături de ștevie, trei cepe, trei roșii, trei linguri de ulei și sare. Ștevia se curăță și se spală bine apoi se bagă în apă fierbinte cu sare. Se lasă doar câteva minute în oală, apoi se scurge bine și se toacă mărunt. Separat, ceapa curățată se toacă solzișori și se călește câteva minute în puțin ulei. Se adaugă ștevia mărunțită și un praf de sare. După câteva minute se pun în cratiță și roșiile care, în prealabil, au fost curățate de coajă și date prin sită. Se lasă puțin la fiert, apoi se dă de pe foc. Se servește caldă, cu mămăligă și ouă prăjite.
Nutriționiștii recomandă dieta cu ștevie în tratamentul diferitelor afecțiuni, printre care se află și cele dermatologice, cele hepatice și cele hematologice. Dieta cu ștevie ajută la tratarea diabetului, reumatismului, tuberculozei, a ulcerului și a tusei. Medicina naturistă recomandă însă decoctul de rădăcină de ștevie, în lupta contra anemiei. Decoctul se obține dintr-o linguriță de rădăcină de ștevie rasă, care se fierbe într-o cană de apă, aproximativ cinci minute. Apoi se strecoară și se consumă două căni pe zi, înainte de masă, una dimineața și seara, înainte de culcare.

Comentează știrea

EscorteDinRomania.ro
2 aprilie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole pe aceeași temă

Joi, 24 Septembrie 2009
Stire din Social : Zacuscă și murături de criză
Pagina a fost generata in 0.5039 secunde