Cum trataţi gastrita la copii. Ce spun specialiştii

Sâmbătă, 13 Noiembrie 2021, 17:48
298
Majoritatea copilașilor se confruntă în primii lor ani de viață cu gastrită, aceasta fiind o cauză frecventă a durerii abdominale în rândul lor. Desigur, în momentul în care apar astfel de probleme, este clar că este absolut necesar să consultați un medic, dar, în același timp puteți folosi şi câteva remedii preparate acasă pentru a controla simptomele înainte de a ajunge la cabinetul specialistului.

Înainte de toate, însă, trebuie să știți că gastrita la copii se manifestă la fel ca la adulţi, adică, la fel ca și în cazul celor mari, se inflamează mucoasa stomacului. De fapt, această stare este declanșată de diferiţi factori, cum ar fi infecţiile bacteriene, obiceiurile alimentare proaste şi stresul. Așadar, simptomele variază de la dureri de stomac şi arsuri, la greaţă şi vărsături. Ce remedii există pentru gastrita la copii?

Primul lucru pe care trebuie să îl faceți este să consultați un medic. Totuşi, este bine să ştiți că această afecţiune nu duce la complicaţii majore pentru sănătatea copilului. Așa că, puteți atenua unele dintre simptomele gastritei în mod simplu.

Potrivit dr. Veronica Negru, inflamaţia mucoasei gastrice, cunoscută sub numele de gastrită, este o cauză frecventă a durerii abdominale la copii. Deoarece există mai mulţi factori implicaţi, tratamentul poate fi individualizat. Cu toate acestea, există unele obiceiuri şi remedii casnice care pot ajuta la ameliorarea simptomelor gastritei, cel puţin temporar. Rețineți, accestea nu înlocuiesc sfaturile medicale, dar pot reduce simptomele. Ce este de făcut? „Majoritatea cazurilor de gastrită la copii au la bază obiceiuri alimentare proaste, adică cei mici nu au un regim alimentar potrivit şi mănâncă şi ce nu ar trebui. Mai mult decât atât, copiii afectaţi nu au un program fix pentru mese sau consumă anumite tipuri de alimente care le irită stomacul şi provoacă inflamaţii şi durere. În acest sens, părinţii sunt sfătuiţi să aibă o dietă corespunzătoare vârstei lui, în primul rând. Apoi, încercaţi să limitaţi consumul de alimente bogate în făină, zaharuri, acizi şi condimente iuţi, pentru că toate acestea irită mucoasa stomacului”, a precizat medicul.

În ceea ce priveşte orele de masă, mulţi specialişti sunt de părere că lipsa unui program fix de mese pentru o perioadă lungă de timp este asociată cu un risc crescut de infecţie cu bacteria Helicobacter Pylori. Aceasta este una dintre principalele cauze ale gastritei. Tocmai de aceea, adăugarea de broccoli şi afine proaspete în dieta copiilor poate ajuta la ameliorarea simptomelor asociate gastritei. Acest lucru se datorează proprietăţilor antiinflamatoare şi antibacteriene ale acestor două alimente. De asemenea, probioticele, care sunt nişte microorganisme vii, pot fi găsite în anumite alimente, oamenii folosindu-le de ani buni pentru a-şi îmbunătăţi digestia. În plus, aceste bacterii benefice pot creşte rezistenţa organismului la efectele nocive ale anumitor bacterii rele. De exemplu, un studiu american subliniază faptul că probioticele contribuie la inhibarea dezvoltării bacteriei H. Pylori. De precizat că principalele alimente care conţin probiotice sunt: iaurtul, măslinele, murăturile, varza acră, chefirul. Totodată, este necesar să îi creaţi celui mic un program adecvat de mese şi să nu îi mai daţi nimic de mâncare cu cel puţin două ore înainte de somn. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.2005 secunde