Cum reducem la jumătate riscul de artrită reumatoidă

206

Articole recomandate

Artrita reumatoidă este o boală foarte frecventă, ce afectează articulațiile. Pe fondul acestei afecțiuni, se inflamează membrana ce delimitează articulațiile (în articulații există niște formațiuni de țesut moale cu rol în stabilitatea și mobilitatea articulară). 

În condițiile în care foarte mulți oameni se confruntă cu dureri articulare, trebuie să știm că primul pas spre rezolvarea problemei în sine constă într-o alimentație adecvată, bogată în nutrienți care să împiedice dezvoltarea afecțiunii.

Peștele gras, precum somonul și macroul, heringul, sardinele și păstrăvul, consumat cel puțin o dată pe săptămână, poate reduce la jumătate riscul de a dezvolta artrită reumatoidă, se artă într-un studiu recent publicat în Annals of the Rheumatic Diseases. Autorii acestui studiu, cercetătorii de la Karolinska Institute din Stockholm, spun că aceleași beneficii pot fi obținute și din consumul de pește slab (cod, calcan), însă acesta trebuie consumat de patru ori pe săptămână. În schimb, o singură porție de pește gras consumată pe săptămână poate reduce riscul cu 52%, informează dailymail.co.uk.

Diferența constă în cantitatea mare de acizi grași Omega 3 existentă în peștele gras. Cercetătorii spun că și o singură porție din orice tip de pește consumată săptămânal, timp de 10 ani, poate reduce riscul de artrită reumatoidă cu 29%, comparativ cu un consum mai mic.

La studiu au participat 32.000 de femei, născute între anii 1914 - 1948. Ele au completat niște chestionare privind dieta alimentară, în 1987 și în 1997. În această perioadă, 205 dintre participantele la studiu au dezvoltat artrită reumatoidă. După ce s-au eliminat alți factori de risc - fumatul, alcoolul și vârsta, autorii au ajuns la concluzia că persoanele care au consumat pește gras săptămânal au prezentat cu 52% mai puține riscuri de a dezvolta această maladie.

Mai mult, artrita reumatoidă este o boală cronică ce cauzează dureri și inflamații la încheieturi. Acizii grași Omega 3 pot bloca procesul de inflamare.

Nu uita! Peștele gras conține cele mai mari concentrații de acizi grași Omega 3, considerați esențiali, iar organismul nu îi poate obține din alte surse decât din dieta alimentară.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.892 secunde