Cum ne afectează fumatul dantura

395
Cum ne afectează fumatul dantura - fumatdantura-1337518176.jpg
Consumul de tutun poate avea consecințe grave asupra sănătății, poate provoca boli, dar poate afecta permanent și dantura sau gingiile. Dr. Ioan Traian Moina, medic stomatolog în cadrul cabinetului Dentarex din Constanța, ne-a explicat că, de obicei, primele consecințe ale fumatului sunt respirația urât mirositoare și apariția petelor cafeniu-închis pe dinți.

"Deși suntem deranjați de obicei de modificările de ordin estetic, fumatul duce la dezvoltarea cariilor și a afecțiunilor gingivale. Fumătorii sunt de patru ori mai expuși bolilor parodontale care duc la pierderea dinților. În plus, cercetătorii americani spun că această afecțiune avansează mult mai repede la fumătorii înrăiți", aflăm de la dr. Moina.

Mai mult, efectele consumului regulat de tutun nu se rezumă doar la declanșarea afecțiunilor gingivale, ci chiar îngreunează tratarea acestora.

"Persoanele care fumează au șanse mai reduse ca un implant să fie efectuat cu succes, iar cei care suferă de boli gingivale au probleme cu coroanele și punțile dentare. Unele studii au arătat că fumătorii au mai mult tartru decât nefumătorii din cauza cantității reduse de salivă din gură. Totodată, chimicalele din țigări afectează circulația sângelui în gingii ceea ce încetinește procesul de vindecare a diverselor plăgi", a mai menționat medicul stomatolog.

Dr. Moina a precizat că fumatul este unul din factorii care declanșează și apariția cancerului oral.

"Un studiu al Societății Americane de Cancer arată că aproximativ 90% dintre persoanele care suferă de cancer bucal și anumite tipuri de cancer la gât au fumat. Tutunul din țigări sau pipe poate duce la apariția cancerului în orice loc al gurii sau al gâtului", ne-a avertizat dentistul.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.5716 secunde