€ 4.7204
£ 5.2539
$ 4.2231

Mai multe ştiri online:

Cu ce probleme se pot confrunta copiii născuți prematur

Ştire online publicată Sâmbătă, 14 Aprilie 2018. Autor: Mirabela ȘERBĂNESCU
În fiecare an, atât în Spitalul Clinic Județean de Urgență, cât și în spitalele private se nasc o mulțime de copii prematuri. De cele mai multe ori, nou-născuții care vin pe lume înainte de termen au vârsta gestațională de peste 32 de săptămâni, dar a crescut mult și numărul celor cu vârsta sub 28 de săptămâni. 


De asemenea, este important și numărul de prematuri și nou-născuți la termen transferați din maternitățile din județ și din județele limitrofe. În general, a precizat dr. Livica Frățiman, medic specialist neonatolog, cu cât nou-născutul este mai mic, cu un grad mai mare de prematuritate sau mai bolnav, cu atât crește riscul de a avea retard în dezvoltare sau invalidități. Dacă cel mic a fost extrem de prematur (înainte de 26 de săptămâni de gestație) sau a fost foarte mic (mai mic de 800 de grame) are un risc foarte mare de a avea probleme severe. Dintre acestea, cele mai frecvente sunt: retardul mintal, hemoragia cerebrală, cecitatea (orbirea) și surditatea.


De precizat că nou- născuții cu greutatea cuprinsă între 1.500 și 2.500 de grame pot avea diferențe ale coeficientului de inteligență față de un bebeluș născut la termen, dar acestea sunt mici. 
În ceea ce-i privește pe nou-născuții care cântăresc peste 2.500 de grame, aceștia au un risc foarte mic de apariție a unui retard în dezvoltare.


Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.9057 secunde