Copiii alăptați de mame fumătoare dorm mai puțin

222
Copiii alăptați de mame fumătoare dorm mai puțin - 3a1f2e1f48f0998c2d8f29addc91b25e.jpg

Articole recomandate

Multe mame renunță la fumat în timpul sarcinii, dar revin la viciu după naștere, considerând că țigările nu dăunează bebelușilor atâta vreme când nu sunt expuși la fum. Din contră, susține dr. Julie A. Mennella, coordonatoarea unui studiu prin care s-a dorit să se demonstreze că nicotina este prezentă în laptele matern, la mămicile fumătoare, și afectează negativ nou-născuții.
"Copiii mici dorm din ce în ce mai puțin și se trezesc mai repede când mamele lor fumează înainte să-i hrănească", a susținut cercetătoarea.
Echipa de experți a monitorizat obiceiul de masă și somnul a 15 bebeluși, cu vârste între două și șapte luni, ale căror mame erau fumătoare. Mămicile au fost rugate să se abțină de la țigări pentru cel puțin 12 ore înainte de perioada de observație. Experimentul a arătat că micuții ale căror mame au fumat înainte de perioada de observație au dormit aproape o oră, în vreme ce copilașii ale căror mame nu au fumat au dormit peste o oră și jumătate.
Cercetările arată că nivelul nicotinei este maxim în laptele mamei, între 30 și 60 de minute după ce fumează o țigară și dispare după trei ore.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Sâmbătă, 05 Decembrie 2009
Stire din Sănătate : Cariile sunt expresia bolilor de care suferim
Pagina a fost generata in 2.0039 secunde