Contract colectiv de muncă pentru salariații din sistemul sanitar

825
Contract colectiv de muncă pentru salariații din sistemul sanitar - medici-1309797726.jpg

Articole de la același autor

Ministerul Sănătății intenționează să încheie cu reprezentanții salariaților din sectorul sanitar un contract colectiv de muncă, la nivel de grup de unități. Scopul contractului este să stabilească drepturile minime garantate ale sala-riaților, dar și asigurarea măsurilor de sănătate și securitate în muncă, timpul de muncă și cel de odihnă. Acest contract colectiv de muncă ar trebui să fie valabil de la data înregistrării lui la Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, adică până pe 31 decembrie 2011. Practic, în momentul de față, reprezentanții Ministerului Sănătății fac demersuri pentru a înregistra la Ministerul Muncii contractul, urmând ca acesta să apară și în Monitorul Oficial. După această etapă, contractul va fi transmis către toate unitățile subordo-nate ministerului, dar și celor subordo-nate autorităților locale.

Potrivit contractului colectiv de muncă, la nivel de grup de unități "orice clauză care presupune acordarea de drepturi bănești va fi negociată de părțile semnatare ale prezentului contract, în vederea modificării și evidențierii corespunzătoare a bugetului destinat organizării și funcționării sistemului sanitar. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.894 secunde