Constănțenii vor putea cere a doua opinie medicală în Turcia

532
Constănțenii vor putea cere a doua opinie medicală  în Turcia - constenteniivorputea-1407860341.jpg

Articole de la același autor

Deși în multe țări din lume este un obicei bine împământenit, a doua opinie medicală nu se regăsește în practica medicală din România decât foarte rar, cu precădere în mediul privat.

În aceste condiții, constănțenii vor putea cere o a doua părere medicală cu privire la un diagnostic primit sau analize efectuate în spitalele din Constanța.

Spitalul Județean este unitatea sanitară care va putea susține aceste consultații, având încheiată o colaborare cu spitalul Anadolu din Turcia.

"Constănțenii vor putea primi second-opinion, adică a doua opinie medicală, de la specialiști ai spitalului Anadolu în sistem de telemedicină.

Un alt pas important în acest sens a fost făcut și către grupul medical Acibadem din Turcia cu care vom face și schimb de experiență pe neurochirurgia pediatrică. Nefiind decontate nicăieri în lume, aceste consultații de telemedicină vor fi suportate de pacienții care, dacă își permit, vor putea fi redirecționați către aceste spitale", a precizat Dănuț Căpățână, managerul Spitalului Județean Constanța. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.9855 secunde