Constănțeni care nu au văzut niciodată un dentist

576
Constănțeni care nu au văzut niciodată un dentist - dentististomatologicaravana-1315420545.jpg
Există constănțeni care nu au văzut niciodată un medic stomatolog și nici nu s-au preocupat de sănătatea oro-dentară a copiilor lor. La această concluzie au ajuns cadrele medicale după desfășurarea proiectului "Caravana sănătății și a educației", desfășurată în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră România - Bulgaria.
Proiectul a fost desfășurat de Facultatea de Medicină Dentară, în colaborare cu autorități locale din Constanța, Călărași și localitățile de frontieră din Bulgaria. În cadrul proiectului, studenții la Medicină Dentară au străbătut județul Constanța, dar și câteva localități din Călărași și Bulgaria, informând oamenii asupra importanței menținerii sănătății dentare. Totodată, au acordat îngrijiri medicale persoanelor fără posibilități financiare și elevilor. În total, în ultimele luni au fost informați și tratați, gratuit, peste 10.000 de beneficiari.
"Numărul scăzut de cabinete de stomatologie din localitățile de frontieră, lipsa specialiștilor și a medicinii de calitate își face simțită prezența. Sunt localități unde oamenii nu au văzut niciodată un dentist", a afirmat dr. Agripina Zaharia, managerul de proiect.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Marţi, 08 Februarie 2011
Stire din Sănătate : Ața dentară vă prelungește viața
Pagina a fost generata in 0.3517 secunde