Din 2012, reguli draconice privind accesul

Cine și cum va mai putea intra în Spitalul Județean

2393
5

Rude disperate, cu pungi de medicamente în mână, bolnavi ce stau la coadă în fața cabinetelor medicilor și comercianți ambulanți pot fi văzuți, la orice oră, pe holurile Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța. Există un program de vizite, dar nu-l respectă nimeni; la fel, sunt puțini vizitatorii care poartă echipamente de protecție sau care înțeleg de ce trebuie păstrată liniștea într-o astfel de unitate.

Conducerea spitalului spune că toate acestea se vor schimba la începutul lui 2012. "Vom schimba tot ce înseamnă acces în spital și pe secții", a afirmat, răspicat, dr. Dan Căpățână, managerul unității spitalicești, adăugând că, până la urmă, "și aceasta este o formă de protecție a pacienților".

Intrări separate pentru medici și pacienți
În primul rând, vor exista intrări separate pentru bolnavii care vin pentru internare, pentru personalul medical și vizitatori. Toate intrările vor fi dinspre parcarea dinspre Capitol, fiind demarate deja lucrările de amenajare a unei scări pe unde vor avea acces rudele pacienților. În holul care face legătura între lifturi și birourile conducerii (utilizat în prezent în special de cadrele medicale), va fi amenajată recepția și o sală de așteptare.
În schimb, bolnavii care vin pentru internare vor avea acces în spital pe la demisol, pe lângă Radioterapie, în vreme ce toate cadrele medicale vor intra prin capătul clădirii, dinspre bulevardul Tomis. În zona respectivă, vor fi amenajate vestiare, astfel încât tot personalul să se schimbe în halate înainte de a urca în spital.

Cartelă pentru a "chema" liftul
Accesul în spital se va face numai pe bază de cartelă, indiferent că este vorba de cadrele medicale sau de vizitatori. "Vom înlocui actualele cartele magnetice. Personalul medical va primi cartele noi, nominale, care vor ține loc și de legitimații, astfel încât nu vor mai putea să facă trafic cu ele. La fel, vizitatorii vor primi, în momentul în care se prezintă la recepție, cartele pe baza cărora vor putea să intre la rudele bolnave. Însă, dacă vizitează pe cineva la Chirurgie, de exemplu, vor avea acces cu respectiva cartelă doar pe aceas-tă secție", a explicat managerul SCJU Constanța.
În plus, și noile ascensoare, ce vor fi montate în următoarele trei luni, vor fi "chemate" tot pe bază de cartelă, ca o măsură de a limita accesul prin unitatea sanitară.


Nici în saloane nu mai e voie!
Pe lângă sala de așteptare din holul principal, de la parter, pe fiecare nivel vor fi spații special amenajate pentru ca pacienții internați să se poată întâlni cu rudele. "Bolnavii care se pot deplasa vor ieși în aceste săli de așteptare. Încercăm, astfel, să limităm accesul pe secții și în saloane. În cazul celor care nu se pot deplasa, aparținătorii vor avea acces, dar numai cu echipamente de protecție", a continuat medicul.
De cum pășesc în spital și până la ușa salonului sau a cabinetului medical, bolnavii și medicii vor fi monitorizați video. Săptămâna viitoare, începe montarea celor aproximativ 100 de camere video achiziționate, astfel încât, până în ianuarie 2012, va fi împânzit tot spitalul (intrările, holurile și sălile de așteptare).

Nu se mai intră nici cu punguța de medicamente
Nici rudele care vin cu punguța de medicamente de acasă nu vor mai putea urca în salonul bolnavului la orice oră, a atras atenția dr. Căpățână. "În prezent, se intră cu scuza că se aduc medicamente. Și vin oameni care țin o pungă în mână, în care de fapt nu au nimic. De anul viitor, nu se va mai putea, căci ne gândim să extindem sistemul pneumatic de transport al probelor către laborator, pentru a transporta și pachetele de la vizitatori. Adică, aceștia vor veni la recepție și vor lăsa medicamentele sau periuța de dinți, ce are nevoie omul, care vor fi preluate de angajații spitalului și introduse în acest sis-tem și trimise direct la etajul unde este internat bolnavul. Acest sistem există deja, trebuie doar extins", a adăugat managerul.

Investiții de peste un milion de euro
Până în prezent, în proiectul de limitare a accesului în spital, au fost investiți peste un milion de euro: aproximativ 400.000 de euro pentru sistemul de monitorizare video și în jur de 600.000 de euro pentru achiziționarea și montarea ascensoarelor moderne. Valoarea totală a investiției nu a fost, însă, calculată, a declarat dr. Dan Căpățână, pentru "Cuget Liber".

Comentează știrea

Gogu
29 septembrie 2011
sa va fie rusine!

Adica se ingradeste accesul celor care aduc medicamente si mancare bolnavilor si pentru treaba asta se investesc 1 milion de euro! Faptul ca se pun camere de filmat pe holuri este ok, dar de aici pana la a ingradi accesul rudelor la bolnavi, in conditiile in care statul nu asigura necesarul de medicamente si hrana celor internati .. este cale lunga! Sa traim bine! Cum dracu de toti portocalii astia sunt la fel de "competenti" peste tot!

milioane de victime
29 septembrie 2011
rusine e prea putin spus

Sa va dati demisia cu totii! Sa intrati in pamant! Aveti prea mult tupeu sa va laudati cu realizari de 2 lei. Faceti-va strategii care sa aiba in prim plan bolnavii. Reconstruiti sistemul medical din Romania.Incercati sa nu mai distrugeti familii care isi pun toate sperantele in voi, prin erori medicale. Ar trebui sa va pese de fiecare greseala in parte. Cat de mult se implica un medic considerat bun de dumneavoastra stiti. Sa acceptati ca medici precum Toldisan Ildico nu se implica suficient, nu studiaza suficient, se multumesc cu cat stiu la un moment dat. Salveaza vieti si e mare lucru, dar doar pentru cazuri comune, de la restul se multumeste cu spaga si cu "atat s a putut face". Mai mult suflet, mai multa minte si veti fi mai oameni.

puiu
29 septembrie 2011
igiena

Personalul medical in frunte cu dr. Capatina au lipsit de la cursurile de igiena, banuiesc ca toate facultatile de medicina au in programa,deoarece in spital e o mizerie de nedescris doctorii ,asistentele trecind nepasatori si nu pot impune regulile de igiena infirmierelor si celor cu curatenia de fapt ultimile se fac doar ca fac curatenie ele fiind imbracate ca pentru bal la prima ora isi beau cafeaua isi povestesc intimplarile de peste zi si apoi "obosite" si in scirba trec prin saloane mimind curatenia.Intretinerea instalatiilor sanitare lipseste cu desavirsire creeind mari probleme pacientilor.Iar " dr" Capatina ar face bine sa guste laturile ce le primesc bolnavii gratie mult laudate de el esternalizari serviciuluide hrana si dupa rezolvarea problemelor de achizitii a medicamentelor si asigurarea ingrijiri permanente a bolnavilor incit sa nu fie nevoie de apartinatori atunci sa puna camere de luat vederi cartele de acces si altele Oare toti din consiliul de administratie sunt lafel de corupti?.

c
1 octombrie 2011
Tichie de margaritar

Sistemul era bun si asa daca se respecta! Acum spaga va fi strict directionata. Mai bine ar investi banii in igienizare. Iar daca vine cineva in spital (chiar si cu o punga de medicamente "goala"- dar nu cred ca este cazul la cat de dotat este spitalul!!) nu vine de placere!! Nu sunt de acord cu ambulantii care intra si vand chiar celor care nu ar trebui sa-i lase sa intre. Apropo: se pun camere de lut vederi si in cabinetele medicilor si in saloane? In saloane ar fi utile fiindca oricum nu sunt atatea asistente care sa supravegheze pacientii.

silvinio
2 octombrie 2011
spaga

daca e asa atunci spaga doctorilor cine o mai da, daca bolnavul nu o poate da.Inseamna ca vor muri cu zile si de foame si de boala

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2614 secunde