Celulele stem ar putea vindeca diabetul

650
Celulele stem ar putea vindeca diabetul - celulestem-1318181056.jpg
Diabetul ar putea deveni, în curând, o boală vindecabilă. Cercetătorii japonezi au descoperit o nouă metodă care poate duce la vindecarea acestei boli cumplite. Metoda se realizează cu ajutorul celulelor stem neurale. Extracția acestora s-a efectuat deja cu succes, în laboratoarele Institutului Național pentru Știință și Tehnologii Avansate din Tsukuba, iar noile celule au fost transformate în celule pancreatice, care produc insulina.
Deocamdată însă, cercetările au fost realizate pe cobai în laborator. Cu toate acestea, specialiștii spun că metoda poate fi aplicată și la oameni, la ambele tipuri de diabet.
Procesul propriu-zis constă în extragerea celulelor stem care sunt apoi injectate cu o proteină umană care determină producerea de insulină, codificată Wnt3a și cu un anticorp care blochează acțiunea unui inhibitor al producției de insulină.
Următoarea etapă constă în multiplicarea celulelor stem după două săptămâni. Țesutul rezultat este plasat pe o foiță subțire de colagen și ansamblul rezultat este plasat prin operație deasupra pancreasului bolnav. La numai o săptămână de la operație, concentrația de insulină din sângele șobolanilor anterior bolnavi de diabet a egalat-o pe cea din sângele șobolanilor sănătoși, iar nivelul glicemiei revenise la normal.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3272 secunde