Cea mai modernă secție de ortopedie din țară s-a inaugurat la Constanța

4392
4
Constănțenii care se confruntă cu probleme ortopedice nu vor mai fi nevoiți să plece în Capitală sau în alte țări pentru a fi tratați de cei mai buni medici și la cele mai înalte standarde existente la ora actuală pe piața medicală.

Dacă în urmă cu un an, secția de ortopedie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța se afla într-o stare avansată de deteriorare, anul acesta unitatea sanitară se poate mândri cu cea mai modernă Clinică de Ortopedie și Traumatologie din țară. După aproape un an de renovări și achiziții însemnate, secția a fost inaugurată, ieri, la spitalul județean în prezența autorităților locale, a medicilor și a altor personalități marcante ale județului Constanța. La eveniment a participat și ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, care a oficiat slujba de sfințire a noii clinici.

10 milioane de euro pentru dotări de cea mai bună calitate

Înainte ca fosta secție de ortopedie să fie reabilitată, mulți dintre pacienții care sufereau traumatisme ale oaselor, nici măcar nu aveau cu ce să se deplaseze prin spital. De acum încolo, însă, bolnavii vor beneficia de paturi ultramoderne, speciale pentru ortopedie și instalații specifice afecțiunilor ortopedice. "În secție sunt în total 16 saloane cu 56 de locuri disponibile pentru pacienții constănțeni", a spus dr. Cătălin Grasa, directorul medical al Spitalului Județean de Urgență.

Secția este dotată și cu un aparat de radiologie unic în țară, care diagnostichează afecțiunile cu mare precizie. În plus, condițiile pentru pacienții internați sunt de cinci stele. Totodată, au mai fost amenajate camerele de lucru pentru asistenții medicali, laboratorul pentru determinări de urgență, sala de aplicare a protezelor gipsate, cu anexele pentru pregătirea feșelor și camera pentru medicii anesteziști.

Întreaga investiție se ridică la aproximativ 10,2 milioane de euro, din care șapte milioane au fost alocați aparaturii și echipamentelor medicale, iar 3,2 milioane au fost destinați amenajării.

Noul bloc operator al ortopediei, realizat la standarde europene

Conducerea spitalului județean susține că noua clinică respectă toate normele impuse de Uniunea Europeană și beneficiază de spații amenajate după ultimele tendințe. "Blocul operator se întinde pe o suprafață de 700 de metri pătrați, are patru săli de operații și un spațiu de sterilizare cu spațiu de pregătire a bolnavului și o zonă postoperatorie", ne-a informat dr. Dan Căpățână, managerul SCJU.

"Toată aparatura este nemțească, de o calitate superioară, se pot face intervenții de ortopedie și trauma-tologie pe aceeași masă, este o plă-cere să lucrezi aici. Avem cele mai bune materiale existente pe piața medicală", spune și dr. Dia Ahmad, medic primar la noua secție de ortopedie. Mai mult, blocul operator a fost prevăzut cu un sistem de ventilare cu flux laminar, așa cum sunt dotate doar câteva mari spitale din țară și din Europa, tehnologie care determină o scădere masivă a infecțiilor intraspitalicești.

Șeful noii clinicii a fost adus din Capitală

Șeful Clinicii de Ortopedie și Traumatologie a SCJU Constanța este dr. Alexandru Șerban, medic ortoped cu mai mult de trei decenii experiență în acest domeniu. "Am venit în Constanța după 30 de ani la Spitalul de Urgență Floreasca din București datorită acestui proiect. În plus, orice medic și-ar dori să muncească în asemenea condiții. Nu am venit singur din Capitală, ci cu încă șapte medici, colegi de-ai mei de la Floreasca. Împreună cu cei cinci medici de la Constanța, vom avea o echipă medicală perfor-mantă", a declarat dr. Șerban la inaugurarea noii secții de ortopedie.

În plus, de la spitalul Floreasca au venit și șase asistenți medicali cu o vechime de 10 ani în acest domeniu. La evenimentul de ieri a fost prezent și dr. Gheorghe Popescu, șeful Clinicii de Ortopedie a Spitalului de Urgență Floreasca din București, care a spus că "medicii și asistenții medicali care au venit la Constanța sunt excepționali. Dr. Alexandru Șerban are o echipă medicală tânără și profesionistă. Sperăm ca de acum încolo majoritatea cazurilor care veneau la noi să se diminueze".

Clinica de Ortopedie și Trauma-tologie Medicală se află la etajul patru al spitalului județean, pe același palier cu noua clinică de Chirurgie Cardio-Vasculară, condusă de dr. Marius Militaru. 

Comentează știrea

mircea
29 martie 2012
Teodosianul

cei mai buni medici ortopezi din tara sunt la Eforie Sud si nu gasca asta adusa pe criterii politice de la Bucuresti, precum nataraul ala de Patrut la cardiologie.

mircea
29 martie 2012
S.O.S.SPITALUL DE ORTOPEDIE, TRAUMATOLOGIE SI RECUPERARE MEDICALA EFORIE SUD

AR TREBUI REABILITAT SI MODERNIZAT SI S.O.T.R.M. EFORIE SUD, SPITAL REPREZENTATIV PENTRU JUDETUL NOSTRU, CONSTRUIT LA INITIATIVA REGINEI MARIA, SPITAL CARE REDA SOCIETATII, AN DE AN, SUTE SAU CHIAR MII DE OAMENI CARE AU SUFERIT DIVERSE TRAUMATISME ! CALITATEA UMANA SI PROFESIONALA A CADRELOR MEDICALE DIN ACEST SPITAL ESTE LA CEL MAI INALT NIVEL ! INTERESELE OBSCURE ALE CELOR CU BANI DE A PUNE MANA PE TERENUL SPITALULUI, PENTRU A CONSTRUI HOTELURI, SUNT FOARTE MARI !!! DE ANI DE ZILE, NIMENI NU A FACUT NIMIC PENTRU ACEST SPITAL !!! NICI MACAR DIN FONDURI EUROPENE !!! CAPACITATEA SPITALULUI DE A INGRIJI BOLNAVI ESTE FOARTE MARE ! AS FI DE ACORD SA DONEZ CEI 2% DIN IMPOZITUL PE VENIT, PENTRU A AJUTA ACEST SPITAL, IN CARE SE TRATEAZA, AN DE AN, BOLNAVI DIN TOATA TARA DAR CARE, PRIN NEPASAREA AUTORITATILOR, SE ZBATE INTR-O SARACIE LUCIE ! S.O.S. SPITALUL DE ORTOPEDIE, TRAUMATOLOGIE SI RECUPERARE MEDICALA EFORIE SUD !!! NU CONTEST SI CHIAR LAUD REALIZAREA C.J.C. CONSTANTA LA SPITALUL JUDETEAN CONSTANTA DAR ESTE STRIGATOR LA CER FAPTUL CA, IN TIMP CE ACOLO S-A REALIZAT O CLINICA LA NIVEL OCCIDENTAL , LA S.O.T.R.M. EFORIE SUD PACIENTII SE INCALZESC CU RADIATOARE ADUSE DE ACASA, EXISTA SALOANE NEZUGRAVITE DE ANI DE ZILE, SUNT PREA PUTINE SCAUNE OROTPEDICE, SECTIA DE CHIRURGIE ORTOPEDICA SE AFLA INTR-O STARE DEPLORABILA, SUNT GEAMURI NEVOPSITE SI NEIZOLATE DE ANI DE ZILE, NICI MACAR PLOSTILE PENTRU BOLNAVII IMOBILIZATI LA PAT, NU AJUNG, IAR INFIRMIERELE LE CONFECTIONEAZA DIN STICLE DE PLASTIC, ETC.

popa
12 februarie 2013
sotrm

http://www.youtube.com/watch?v=VwOBlO052rE&feature=player_embedded

stefan E
17 iunie 2014
feriti-va de eforie sud

Teodosianule,sa ai tu parte de medicii de la eforie sud sa vad daca mai scapi cu viata din mana lor si fac referire la incompetentul dr.Aurel Niculescu daca se poate numi doctor dar nu are nicio treaba cu ortopedia omul acesta, si vorbesc din proprie experienta am fost torturat in spitalul ala de incapabilul asta iar Dumnezeu mi la scos in cale pe doctorul Alexandru Serban de la spitalul Floreasca ma bucur enorm ca au venit in zona noastra pentru a salva vieti iar incompetenti de genul lui AUREL nICULESCU sa nu mai practice aceasta meserie pentru ca mai mult rau fac oamenilor suferinzi

Răspuns la: Teodosianul
Adăugat de : mircea, 29 martie 2012
cei mai buni medici ortopezi din tara sunt la Eforie Sud si nu gasca asta adusa pe criterii politice de la Bucuresti, precum nataraul ala de Patrut...

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3687 secunde