Ce ne spun ochii despre sănătatea noastră
Articole recomandate
Medic: "Modul în care ne raportăm la mâncare este o oglindă a relaţiei pe care o avem cu noi"
13 Aprilie 2024
Transplant hepatic pentru mama a patru copii: "Pacienta nu ştia că are probleme medicale..."
01 Aprilie 2024
Pe lângă a fi oglinda sufletului, ochii sunt și oglinda stării noastre de sănătate, indicând nu doar afecțiuni oculare, precum cataracta sau glaucomul, ci și probleme sistemice, precum diabetul zaharat sau bolile cardiovasculare, precizează medlife.ro.
"Ochii sunt singurul loc din corp unde se poate vedea un nerv, o arteră, o venă, fără să fie nevoie de nici o tăietură", explică Andrew Iwach, profesor de oftalmologie la University of California in San Francisco. Astfel, "procesele pe care le remarcăm analizând ochii se petrec probabil și în restul organismului".
Lista bolilor sistemice care au manifestări la nivelul ochilor este una lungă, iar persoanele care au rude care suferă de boli oftalmologice ar trebui să își facă un consult cât mai devreme. Nu ar trebui totuși să așteptați până când apar simptomele, pentru a consulta un doctor, deoarece multe din bolile ochilor sunt silențioase.
Astfel, putem identifica semne ce prevestesc o boală și singuri, atenție sporită dacă se observă ochi roșii, acest indiciu poate semnala hipertensiune arterială sau o afecțiune hematologică. Ochii "bulbucați", deși pot fi o trăsătură de familie, în unele cazuri pot indica și o afecțiune tiroidiană.
Pleoapele căzute pot fi un simplu semn al îmbătrânirii, dar pot să semnaleze prezența unei tumori cerebrale sau a unei afecțiuni neuromusculare, manifestată prin slăbirea musculaturii. În cazul în care sunt observate anormalități ale pupilei, acestea prevestesc afecțiuni precum accidentul vascular cerebral, scleroza multiplă, sifilisul, anevrismul cerebral sau prezența unei tumori cerebrale sau la nivelul nervului optic.
De asemenea, ochii galbeni prevestesc boli ale ficatului, inclusiv hepatita și ciroza.
Madlena CĂLUGĂREANU
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole din aceeași secțiune
Vineri, 19 Aprilie 2019
Vineri, 19 Aprilie 2019
Joi, 18 Aprilie 2019
Joi, 18 Aprilie 2019
Joi, 18 Aprilie 2019
Joi, 18 Aprilie 2019
Miercuri, 17 Aprilie 2019
Miercuri, 17 Aprilie 2019
Miercuri, 17 Aprilie 2019
Miercuri, 17 Aprilie 2019
Miercuri, 17 Aprilie 2019
Miercuri, 17 Aprilie 2019