Ce fac spitalele din Constanța pentru a nu-și pierde rangul

1262
Ce fac spitalele din Constanța pentru a nu-și pierde rangul - spitaleclasificare-1316453192.jpg

Au trecut trei luni de când spitalele din Constanța, asemenea celor din întreaga țară, au fost împărțite în categorii de competență și primesc finanțare în funcție de această clasificare. Cum era de așteptat, unele unități spitalicești au primit mai puțini bani, ceea ce a stârnit nemulțumiri.

Pentru a nu "cădea" într-o categorie inferioară (căci ar însemna o finanțare și mai mică), cadrele medicale trebuie să realizeze planurile de conformare impuse de minister. Dar și în această privință au apărut nemulțumiri, din cauza drumului lung al hârtiilor prin hățișul birocrației.
Încă din iunie, când a fost realizată clasificarea, în cazul spitalelor care îndeplineau doar o parte din criterii pentru a fi repartizate într-o categorie mai bună, ministerul a făcut concesii. Le-a încadrat la treapta dorită, dar le-a impus și condiții, pe care trebuie să le îndeplinească până la 31 decembrie.
În județul nostru, sunt cinci spitale care trebuie să înde-plinească planul de criterii impus de minister pentru a rămâne în categoria de competențe actuală: Spitalul Clinic Județean de Ur-gență Constanța (categoria I), Spitalul de Pneumoftiziologie Palazu Mare (categoria II M), Spitalul Orășenesc Cernavodă (categoria IV), Spitalul Municipal Medgidia (categoria III), Spitalul Hârșova (categoria IV).
La trei luni de la implementarea clasificării, reprezentanții spitalelor spun că au făcut demersuri pentru realizarea planului de conformare, dar încă mai au de lucru. Cu toții spun că întârzierile sunt cauzate de birocrație.


Patru luni pentru o hârtie de la minister
Spitalul Orășenesc Cernavodă se numără printre unitățile cu o situație incertă; deși clasificată în categoria IV de competențe, unitatea este amenințată cu decla-sificarea dacă nu sunt realizate condițiile impuse de minister. Managerul Marius Spănoche a declarat, pentru "Cuget Liber", că mare parte din demersuri au fost făcute. Se așteaptă, însă, apro-bările de la minister. Iar experiența a dovedit că așteptarea poate să dureze și câteva luni.
"Noi avem cuprins în planul de conformare înființarea a două linii de gardă și realizăm o cameră de decontaminare. Respectiva came-ră am realizat-o, a rămas înființarea liniilor de gardă. Avem medicii, un diabetolog și un endocrinolog, care așteaptă să fie angajați, dar care stau în stand-by, pentru că am trimis adresă la minister și nu am primit încă aprobarea. Oricum, am trimis o solicitare pentru organizarea unui concurs de angajare încă din 19 mai și nu am primit răspuns nici după patru luni", a afirmat reprezentantul spitalului. Timpul nu este pierdut, căci condiția trebuie îndeplinită până la sfârșitul anului.
Pe de altă parte, banii alocați în urma clasificării sunt puțini. "După clasificare, am primit bani doar pentru salarii și un pic în plus, adică vreo 2,08 miliarde de lei vechi. Dacă nu ne finanțează CJAS-ul, nu pot să angajez medici", a adăugat managerul.

Contradicție între Legea Sănătății și condițiile impuse de clasificare
Într-o situație similară este și Spitalul Municipal Medgidia. Dacă până la sfârșitul anului nu înființează încă două secții, de psihiatrie și infecțioase, "cade" în categoria IV și pierde cele aproximativ două miliarde de lei vechi pe care le primește în plus față de spitalele din Cernavodă și Hârșova. Dr. Stere Bușu, managerul unității, ne-a declarat că a început demersurile, dar sunt întârziate de hățișurile birocrației.
"Durează foarte mult drumul hârtiilor. Am trimis la minister pentru înființarea secțiilor, dar am primit răspuns că trebuie aprobarea Consiliului Local. Ceea ce înseamnă întrunire a Consiliului de Administrație, apoi a Consiliului Local, apoi retrimise documentele la minister", a arătat managerul.
Un alt aspect punctat de medic face referire la contradicțiile dintre planul de conformare și Legea 95/2006, privind reforma în sănătate. "Potrivit Legii 95/2006, ni se interzice să înființăm noi secții. Dar planul de conformare ne impune, altfel pierdem bani. La fel, nu avem voie să angajăm medici, dar am nevoie să-i angajez pentru a respecta planul impus de minister", a subliniat dr. Bușu.

Medicii au ajuns agenți publicitari, pentru a atrage pacienți
Spitalului Județean și Spitalului de Pneumoftiziologie Palazu Mare li s-au impus două criterii: dotarea cu aparatură modernă și atragerea mai multor pacienți din județele învecinate. Punctul privind dotarea a fost sau urmează să fie realizat - în cazul Spitalului Județean prin contractul public privat încheiat pentru aducerea unui angiograf, iar la Spitalul TBC prin dotarea dispen-sarului din Tomis 3. Reprezentanții celor două unități au găsit metode diferite, însă, pentru a atrage pacienții din județele învecinate.
Astfel, Spitalul Județean urmează să preia Spitalul de Ftiziologie Agigea, care atrage bolnavi din întreaga țară, prin specificul său - este printre puținele unități unde este tratată tuberculoza osoasă. "Consiliul Județean a realizat draful de Hotărâre de Guvern privind preluarea Spitalului Agigea, este la Prefectură acum și urmează să ajungă la minister", ne-a declarat dr. Dan Căpățână, managerul unității.
În schimb, cadrele medicale de la Spitalul TBC Palazu Mare au plecat prin județele învecinate pentru a face reclamă unității. În plus, a adăugat Erdin Borgazi, managerul spitalului, urmează să fie împărțite și pliante cu serviciile medicale oferite de instituție. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Joi, 15 Septembrie 2011
Stire din Sănătate : Spitalul Județean face angajări
Pagina a fost generata in 0.2546 secunde