Ce evenimente organizează Clubul Isis de Ziua Copilului

440

Articole de la același autor

Asociația Clubul Isis din Constanța îi invită pe constănțeni să participe la o serie de evenimente dedicate copilului, organizate în primele trei zile ale lunii iunie.
Prin urmare, între 1 și 3 iunie, copiii sunt așteptați împreună cu familiile lor în Parcul Tăbăcăriei, unde toți cei prezenți vor primi diplome de cetățean de onoare. În perioada menționată, parcul se va transforma în Orășelul Isis, unde cei mici se vor putea înscrie la jocuri clasificate pe grupe de vârstă și vor participa și la o tombolă cu premii surpriză.
Tot la începutul lunii iunie, va avea loc și a treia ediție a Regatei "Cupa Copilului", programată pe 2 și pe 3 iunie pe esplanada lacului Techirghiol. Evenimentul este organizat de Clubul Nautic Român cu sprijinul Asociației Clubul Isis și al Spitalului Privat Isis.
De asemenea, la începutul lunii iunie, Clubul Isis organizează a treia ediție a conferinței "Isis, o naștere prietenoasă". În cadrul evenimentului din 3 iunie, participanții vor afla ultimele noutăți despre planningul familial, alimentația gravidei și a mamei care alăptează, importanța educației prenatale, nașterea naturală și nașterea prin cezariană.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4124 secunde