Ce alimente îți oferă necesarul zilnic de calciu

Duminică, 12 Februarie 2012, 15:40
704
Calciul îndeplinește un rol extrem de important în creșterea și dezvoltarea normală a organismului. Acest element asigură funcția reproductivă, are rol în formarea și menținerea sănătății dinților și oaselor, previne osteoporoza și menține un ritm cardiac normal. Alimentele cu cel mai mare conținut de calciu sunt produsele lactate precum laptele, iaurtul, brânza sau untul. În aceste produse, calciul se găsește în cantități importante și este ușor de absorbit de către organism.

Pentru un aport suficient de calciu, nutriționiștii recomandă și consumul zilnic de vegetale cum ar fi spanac, broccoli, napi, varză, conopidă, țelină, mazăre, fasole verde, dar și alune, nuci, semințe de susan și fasoale boabe. Totodată, tofu, somonul și sardinele cu oase din conserve reprezintă o sursă bogată de calciu. Alte alimente care conțin necesarul nutritiv de calciu sunt ouăle, morcovii, fructele de mare, sfecla roșie sau usturoiul.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeaşi secţiune

Pagina a fost generata in 1.3273 secunde