Cât ne costă să mergem la medic

11033
Cât ne costă să mergem la medic - e590247c5055c431fa307287413e2254.jpg
Sănătatea costă și încă enorm. O simt, pe pielea lor, toți cei care au nevoie de medic. Indiferent dacă sunt sau nu contribuabili la fondul asigurărilor de sănătate, constănțenii se văd nevoiți să scoată bani frumoși din buzunar pentru a consulta un specialist, pentru a-și face investigațiile medicale sau pentru a obține o banală adeverință. Ba chiar un simplu calcul arată că un salariu nu este de ajuns pentru a plăti toate acestea. Numai pentru o consultație - adică acea jumătate de oră în care îi descriu medicului simptomele pe care le manifestă și primesc o rețetă - bolnavii plătesc contravaloarea a două - trei zile de muncă. Dacă mai este nevoie și de o investigație realizată în cabinetul medicului, tariful crește.

Tarife diferențiate la cardiolog
Să luăm exemplul medicilor cardiologi, având în vedere că toți românii ar trebui, după o anumită vârstă, să consulte un astfel de specialist. Mai ales dacă ținem cont că țara noastră înregistrează cea mai ridicată rată a mortalității din Europa în ceea ce privește bolile de inimă! Astfel, dr. Elvira Craiu, medic-șef al Secției de Cardiologie din Spitalul Județean Constanța, percepe la cabinetul privat 150 de lei pentru salariații care doresc o consultație. Pentru pensionari, prețul este ceva mai mic - 100 de lei. Alți medici au impus un tarif mai mic, dar trebuie să precizăm că diferențele sunt între 10 și 20 de lei. De exemplu, pentru o consultație la dr. Eleonora Gima, în cadrul clinicii Pozimed, constănțenii trebuie să scoată din buzunar 80 de lei.

Cât percep ginecologii
Tarife similare au și medicii ginecologi. Specialiștii reuniți în cadrul Spitalului "Euromaterna" au o taxă de 150 de lei pentru o consultație. Pacientele trebuie însă să fie pregătite, căci, în caz de nevoie, vor trebui să scoată din buzunar alți 150 de lei pentru o ecografie sau chiar 400 de lei pentru o ecografie 3D/4D.
În schimb, la Isis Medical Center, o altă maternitate privată, o consultație la dr. Mohamed Zaher costă 100 de lei.

Pătruț, cel mai scump medic
De departe, cel mai scump specialist este dr. Mircea Pătruț, medic chirurg cardiovascular. După ce a fost concediat, în vara anului trecut, din cadrul Spitalului Jude-țean Constanța, medicul și-a con-centrat atenția asupra cabinetului privat, unde percepe, pentru o consultație, 200 de lei. De altfel, faptul că a fost dat afară din cea mai mare unitate sanitară din județ nu pare să-i fi adus vreun preju-diciu, de vreme ce sala de așteptare este în permanență plină.
Ceva mai puțin percep medicii chirurgi. Pentru a fi consultați de prof. dr. Vasile Sârbu, în cadrul unei clinici private, constănțenii trebuie să scoată din buzunar 120 de lei. În schimb, dr. Ionuț Iordache - un medic cu mai puțini ani de experiență - percepe, într-o altă clinică privată, suma de 90 de lei pentru o consultație.
Aceleași diferențe sunt și în cazul medicilor endocrinologi. Astfel, dr. Eduard Circo, șeful Secției de Endocrinologie din cadrul Spitalului Județean, are un tarif de 150 lei/consultație la cabinetul privat. În plus, bolnavii trebuie să plătească alți 50 de lei dacă au nevoie de o ecografie tiroidiană sau de o ecografie a sânului. În schimb, colegii mai tineri au tarife cu câteva zeci de lei mai mici, și în funcție de locația unde oferă consultații - la Policlinica 1, la Policlinica cu Plată sau la cabinetul propriu.

Alergologul - mai scump decât chirurgul
Dacă suspectați că sunteți alergici și aveți nevoie de o con-sultație la specialistul alergolog, să nu vă așteptați să fie mai ieftin decât la un chirurg. Din contră. De exemplu, medicul alergolog Ioana Antohi are un tarif de 150 de lei pentru o consultație. Avantajul este că în acest preț este inclus, dacă este nevoie, și testul cutanat pentru stabilirea alergiei.
Mai ieftină este, în schimb, consultarea unui specialist gastroenterolog. Dr. Mărioara Mușat, de la Spitalul Universitar CF Constanța, solicită pentru o consultație la cabinetul privat 50 de lei. Tariful este dublu dacă este nevoie și de realizarea unei ecografii.

Policlinicile, variantele mai ieftine
Tarifele sunt piperate, dar medicii se justifică spunând că din banii respectivi trebuie să achite, la rândul lor, salariul asistentei, chiria pentru cabinet și ratele la apa-ratura medicală. Există însă variante pentru a nu scoate atât de mulți bani din buzunar. Astfel, în Policlinica cu Plată, consul-tațiile sunt mult mai ieftine. De exemplu, aici prețul unei consultații variază între 23 de lei (la un doctor specialist) și 35 de lei (la un profesor, conferențiar sau doctor în medicină).
Și în ambulatoriul Spitalului Județean tarifele sunt mai mici decât la cabinetele sau clinicile private: pentru a fi văzut de un profesor trebuie să plătiți 75 de lei, în vreme ce pentru o consultație la un medic primar trebuie să achitați 45 de lei. Sunteți scutit dacă aveți trimitere de la medicul de familie.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.866 secunde