Care este ADEVĂRUL despre îmbolnăvirile de TBC de la Palatul Copiilor

2069
13
Care este ADEVĂRUL  despre îmbolnăvirile de TBC  de la Palatul Copiilor - careeste-1401384112.jpg

Articole de la același autor

Vestea că un profesor de la catedra de natație a Palatului Copiilor din Constanța a fost depistat cu TBC, iar un mecanic de la centrala termică este și el suspect a băgat în sperieți majoritatea părinților ai căror copii frecventează bazinul de înot.

Majoritatea aparținătorilor se gândesc la faptul că mediul umed este propice dezvoltării și transmiterii acestui periculos virus și se întreabă de ce li se ascunde adevărul de atâta timp, din moment ce, încă de pe 2 mai, Spitalul TBC a anunțat instituția că se confirmă diagnosticul profesorului.

Astăzi, copiii vor fi supuși testelor specifice, respectiv IDR, dar între timp profesorii de la bazinul de înot, dar și corpul profesoral din clădirea Palatului și-au efectuat analizele, doar mecanicul de la centrala termică fiind suspectat și trimis la Spitalul TBC. Se mai vorbește și despre o elevă care ar fi ajuns la București pentru analize apro-fundate.

Întrebat de ce nu a fost închis până acum bazinul de înot și copiii au fost lăsați în continuare să vină la antrenamente, prof. Ilhan Mus-tafa, directorul Palatului Copiilor, a declarat, pentru "Cuget Liber", că nu el trebuie să dispună închiderea bazinului: "Noi am luat absolut toate măsurile care s-au impus, conform instrucțiunilor primite de la Direcția de Sănătate Publică".

Aceeași întrebare i-am adresat-o și prof. dr. Răducu Popescu, inspector școlar general, care ne-a declarat că abia marți, 27 mai, a aflat despre evenimentele de la bazinul de înot. "Imediat cum am aflat, am luat legătura cu doamna Cristina Schipor, pentru a ne spune ce este de făcut". Și pentru că i-am semnalat îngrijorarea părinților, a luat legătura din nou cu Cristina Schipor, directorul Direcției de Sănătate Publică declarând că "apa din bazin, fiind clorinată, nu este propice transmiterii virusului, iar în urma analizelor efectuate, s-a constatat că este unul de origine anaerobă (se transmite prin aer - n.r.)".

Cum se vede situația de la DSP

Potrivit directorului DSP Constanța, instituția a luat toate măsurile care se impun în ceea ce privește cazul de TBC care a fost confirmat la Palatul Copiilor.

"Direcția de Sănătate Publică intră în discuție când este vorba despre trei sau mai multe cazuri confirmate, iar aici vorbim doar despre un caz confirmat de specialiștii dispensarului TBC. Pe de altă parte, ancheta se desfășoară la dispensar, iar noi trimitem o echipă la Palatul Copiilor pentru a face dezinfecția bazinului. Vom scoate apa și vom utiliza o substanță care să decontamineze zona", a declarat Cristina Schipor.

În ceea ce privește pericolul de îmbolnăvire a copiilor, directorul medical al DSP, dr. Mihaela Dinisov, susține că "nu putem vorbi despre o greșeală a conducerii Palatului Copiilor, dat fiind faptul că elevii care au luat contact cu profesorul bolnav nu au stat în preajma acestuia suficient timp pentru a se infecta". Mai mult decât atât, directoarea susține că, încă din data de 2 mai, moment în care Palatul Copiilor a primit confirmarea de la Palazu Mare, conducerea instituției a început testările cadrelor didactice. "Testarea celorlalți 300 de copii a început mai târziu datorită faptului că, în decursul ultimelor luni, antrenorii s-au schimbat între ei, iar copiii au luat contact cu fiecare dintre aceștia. Astfel, testarea este o măsură de siguranță. Nu ne vom pronunța asupra altor aspecte decât după finalizarea anchetei epide-miologice", susține dr. Mihaela Dinisov. 

Comentează știrea

13 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
parinte
29 mai 2014
Am ramas stupefiat.

Am copilul la inot la bazin si nu ma informat nimeni ca ar fii vre-o problema pe acolo....Asa ca nu mai mintiti ca copii sunt testati pentru siguranta ca nu am primit nici un telefon sau sms de la antrenor sa ma puna in tema. Insa in momentul in care trebuie platite sedintele de inot te anunta imediat.....Nu va e rusine totusi....e vorba de niste copii!!!

Parinte
29 mai 2014
manevre si minciuni

Va bateti joc de niste copii care chiar muncesc,de antrenorii lor si de noi parintii care facem eforturi sa ducem si sa aducem copii la Palat....

parinte
30 mai 2014
ciudatenii

Mare minune daca toata tevatura asta cu efect intarziat nu e creata de cele 3 bazine concurente, private. doar ele au de castigat din acest scandal. Prea e mare isteria creata, si ciudata. Au mai fost cazuri si in alte scoli dar nu s-a facut asa valva. Sau poate trebuie sa cada vreun cap, cine stie. Am avut copilul la inot in mai multe locuri si am vazut cum se pune problema peste tot.

parinte
30 mai 2014
numelee

ne spune si noua totusi cineva numele profesorului?

cen zurat
30 mai 2014
imobiliare???

Acolo e o zona foarte buna pentru imobiliare. Voi sunteti asa de prosti sa nu intelegeti ca interesul este demolarea zonei si construirea de blocuri rezidentiale ?????????????????????????????????????????????????????????????????? (pls. nu stergeti comentariul sa vedeti ce surpriza va aduce viitorul.)

constantean
30 mai 2014
strategie de 2 bani

adica.. bazinu de la club se inchide... asa ca hai cu totii la bazinu lu florea

AFACEREA TA
30 mai 2014
GHIDUL PENTRU AFACEREA TA

Acum este momentul: In 2014 Fondurile Europene nerambursabile se Acorda si la noi la fel de Usor ca si in celelalte state membre ale Uniunii Europene! Iata cum obtii fonduri europene pentru afacerea ta in doar 2 luni si 17 zile. Afli mai multe detalii pe site-ul:Fonduri Europene Nerambursabile Ro .,.,,.,.,.,.,,.,.,,.,.,..'.......''.,..''..,.,'' ,,.,

parinte
30 mai 2014
mai multe detalii...

Intradevar se poate furniza numele profesorului respectiv ca sa stim si noi daca cumva este antrenorul copilului meu. Deoarece acolo sunt mai multe scolii de inot cu profesorii lor care inchiriaza bazinul de la Palatul Copiilor.

Constantin
30 mai 2014
detalii

Pai daca era ceva cu adevarat ingrijorator ma gandesc ca erau imediat testati copiii din grupa profesorului respectiv. Poate profesorul sa fi luat el de la vreun copil... Dar asa, sa vi cu tam-tam dupa o luna doua pute a facatura. Mai ales ca se pare ca e un profesor de la palat, deci de la stat. Oricum, e foarte bine venita testarea, ar trebui facuta periodic in scoli, cu rol de preventie, nu folosita ca arma impotriva unora. Cate cazuri de suspiciune sau confirmate or fi fost dar nu s-a tavalit nimeni ca in aceeasta situatie. Scopul a fost sa se creeze panica, sunt sigur.

vio
30 mai 2014
alo opc,alo dsv,alo dir. sanitara!

asta se intampla pt ca suntem fruntasi la aceste boli si din cauza ca daca cineva nu e asigurat sau e bolnav ,somer,etc nu poate sa si faca un control sau recontrol la dispensarul tbc..pt ca autoritatilor putin le pasa de acest flagel

13 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6166 secunde